Cooperarea transfrontalieră România-Republica Moldova – oportunitate în dezvoltarea comunităților

La 31 ianuarie 2023, președintele raionului, Vasile Maxim, Valentina Barbei, vicepreședinta raionului și Aliona Muntean, șefa Direcției administrație publică, au participat la evenimentul desfășurat în jud.Vaslui, România cu genericul „Oportunități și provocări în cooperarea transfrontalieră România-Republica Moldova”, organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova și Consiliul Județean Vaslui.

Scopul reuniunii îl reprezintă promovarea parteneriatelor transfrontaliere și a exemplelor de bune practici între cele două state în domenii de interes precum administrație, educație și cultură, sănătate, turism, agricultură și mediu de afaceri, în vederea impulsionării absorbției fondurilor europene.

La reuniunea au fost prezenți  peste 250 de persoane, printre care s-au numărat președinți și vicepreședinți de consiliii raionale, alături de primari și viceprimari de comune și orașe din Moldova.

O întâlnire separată a avut loc cu Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, în vederea găsirii unor soluții comune în implementarea proiectelor transfrontaliere comune și de atragere a noi surse financiare prin programe europene, în vederea dezvoltării comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.

Recommended Posts