
La data de 05 iunie 2026, în incinta Secției Situații Excepționale Ștefan Vodă, a avut loc ședința de lucru privind planificarea activităților comune de prevenire a situațiilor de urgență în perioada estivală.
La ședință au participat reprezentanți ai:
În cadrul întrunirii au fost stabilite măsurile comune de informare și sensibilizare a populației privind prevenirea situațiilor de risc specifice sezonului estival, fiind aprobat și graficul activităților care se vor desfășura în localitățile raionului pe parcursul verii.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să respecte următoarele reguli de siguranță:
La scăldat:
Folosiți veste de salvare atunci când vă aflați în ambarcațiuni.
Pentru prevenirea incendiilor:
Nu permiteți copiilor să utilizeze chibrituri sau alte surse de foc.
În perioadele cu temperaturi ridicate:
Acordați o atenție deosebită copiilor, persoanelor vârstnice și celor cu afecțiuni cronice.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să respecte regulile de aflare în zona de frontieră, precum și normele de utilizare a mijloacelor plutitoare și de desfășurare a activităților de agrement în apropierea râului Nistru.
Prin responsabilitate și respectarea regulilor de siguranță putem preveni incidentele și proteja viețile omenești.










