Ședința Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale

Astăzi, 02 martie 2023, a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale cu prezența președintelui raionului, Vasile Maxim (președinte al Comisiei), șefului adjunct al Oficiului teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat, Radu Bîrnă; șefilor serviciilor din teritoriu.
Potrivit ordinii de zi, membrii Comisiei au vut de discutat patru chestiuni, dintre care prima a ținut de executarea prevederilor Dispoziției nr.61 din 27 februarie 2023 a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM.

La subiect, au fost discutate și aprobate condițiile de vânătoare pe teritoriul raionului. Prin derogare de la art.4 alin. (1) și art. 29 alin.(1) din Legea vânătorii și fondului cinegetic nr.298/2018, s-a aprobat permisiunea vânatului exclusiv pe terenurile deschise, în afara fondului forestier, la speciile de interes cinegetic, în limitele cotelor de recoltare aprobate pentru sezonul de vânătoare 2022-2023 și conform perioadelor de vânătoare stabilite în anexa la Legea numită supra. Tragerea și aflarea cu arma încărcată  la o distanță mai mică de 10 km de la frontiera de stat cu Ucraina, cu excepția vânatului vulpilor și șacalilor, pentru care limita este de 5 km, precum și la o distanță mai mică de 1 km de la periferia oricăror altor localități, cu excepția vânatului vulpilor și șacalilor, pentru care limita este de 300 m, fiind interzisă.

În contextul celui de-al doilea subiect din ordinea de zi, a fost discutat și aprobat Planul de pregătire în domeniul protecției civile a raionului Ștefan Vodă pentru anul curent vezi Planul aici

La fel, Comisia a avut de examinat și aprobat Planul de acțiune de răspuns la criza refugiaților pentru anul 2023. Planul a fost elaborat de către Grupul de lucrul instituit prin dispoziția președintelui raionului și ghidat de către experta Veronica Butnaru, în cadrul Proiectului ,,Consolidarea parteneriatului public-privat pentru un răspuns eficient la criza refugiaților în Moldova” care este implementat de AO  Institutum Virtutes Civilis”, cu susținerea Un Women și Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară vezi Planul aici

Ultima chestiune de ordin practic, a vizat antrenamentul desfășurat de către Secția situații excepționale în comun cu Punctul teritorial de dirijare a situațiilor excepționale și serviciile protecției civile a raionului.

Pe marginea celor discutate, a fost aprobată Dispoziția CSE nr.1 din 02 martie 2023.

Dispozitia CSE

 

Recommended Posts