
Cu genericul „Ecosistemul învățării – pașii concreți spre succesul de mâine”, evenimentul a reunit cadre didactice, reprezentanți ai administrației publice oferind un spațiu pentru dialog, reflecție și identificarea unor soluții concrete pentru dezvoltarea sistemului educațional raional.
Evenimentul a debutat cu o evoluare muzicală prezentată de elevii Școala de Arte ”Maria Bieșu” Ștefan Vodă, urmate de deschiderea oficială a conferinței și de primirea tinerilor specialiști în rândul corpului profesoral raional.

De asemenea, în cadrul panelului de discuții cu referire la decadele metodice, cadrele didactice au discutat despre experiențele și practicile care pot contribui la creșterea calității actului educațional și la susținerea profesională a profesorilor.
Prin asemenea inițiative, Direcția Generală Educație Ștefan Vodă își propune să susțină dialogul profesional, schimbul de experiență și dezvoltarea continuă a cadrelor didactice, astfel încât fiecare început de an școlar să fie nu doar un nou start, ci și o oportunitate de a construi împreună un sistem educațional mai puternic, mai deschis și mai aproape de nevoile elevilor.









