„Independența – glas al libertății”

În acest an, Ziua Independenței Republicii Moldova a fost sărbătorită sub genericul „Independența – glas al libertății”, în Piața Libertății din orașul Ștefan Vodă.
Cei 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova ne-au oferit un prilej de a ne aduna împreună, cu respect pentru istoria pe care o purtăm și cu recunoștință față de oamenii care au contribuit la apărarea libertății și integrității țării. A fost o sărbătoare despre Moldova, despre oameni, despre memorie și despre sentimentul de a aparține unui loc pe care îl numim – acasă.
La eveniment a fost prezentă conducerea raionului Ștefan Vodă, în frunte cu președintele raionului, doamna Olga Luchian, vicepreședinții – domnul Vasile Maxim și doamna Valeria Causnean, precum și primarul orașului Ștefan Vodă, domnul Vladislav Cociu.
Alături de administrația raională și cea locală au fost alături reprezentanți ai Guvernului în teritoriu – Radu Birna, ai serviciilor desconcentrate și descentralizate, precum și reprezentanți ai instituțiilor de forță și ai structurilor de ordine publică – Inspectoratul de Poliție Ștefan-Vodă, Direcția regională Est a Poliției de Frontieră, Secția Administrativ-Militară, Secția Situații Excepționale Ștefan Vodă.
Sărbătoarea a reunit de asemenea, consilieri raionali, reprezentanți și delegații ale autorităților administrației publice locale, veterani de război, copii și locuitori ai raionului Ștefan Vodă, pentru a celebra împreună Ziua Independenței Republicii Moldova și pentru a spune, cu aceeași emoție, „La mulți ani, Moldova!”
Cu respect pentru cei care au apărat independența…
Un loc aparte în cadrul evenimentului l-au avut veteranii de război, cei pentru care cuvântul „Independență” nu este doar o noțiune din istorie, ci o experiență trăită și apărată cu sacrificiu.În fața celor prezenți au luat cuvântul:
Petru Roșca – veteran al războiului pentru Independență și integritate, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”;
Ion Zubco – președintele Asociației Veteranilor „Pentru Neam și Țară”;
Ion Sîrghi – președintele AO „Forța Veteranilor”;
Vasile Railean – președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan.
Fiecare mesaj a purtat în el amintirea unor ani grei, dar și un îndemn pentru generațiile de astăzi – să nu uităm prin ce a trecut țara noastră și să prețuim pacea, libertatea și demnitatea.
În memoria celor care și-au pierdut viața pentru țară și pentru idealurile în care au crezut, a fost păstrat un minut de reculegere.
O sărbătoare trăită prin cântec și tradiție
Sărbătoarea Independenței a avut și un puternic caracter cultural. Programul artistic a adus pe scenă talente din localitățile raionului, care au reușit să transmită prin cântec, muzică și scenetă emoția unei zile atât de importante.
La realizarea programului artistic și-au adus contribuția casele de cultură din Ștefan Vodă, Carahasani, Talmaza și Copceac, precum și Centrul de Creatie.
Un moment deosebit al evenimentului a fost evoluția Corului de copii din Școala de Arte ”Maria Bieșu” Ștefan Vodă, dar și expunerea expoziției de pictură, care a completat atmosfera festivă prin sensibilitatea și talentul tinerilor artiști.
O prezență aparte a fost cea a Corului de bărbați din Tartu, Estonia, ai cărui membri au venit cu multă bucurie și entuziasm să descopere Moldova și să fie alături de noi la această zi importantă. Prezența lor a adus o frumoasă notă de prietenie și apropiere între oameni și culturi.
La rândul său, Biblioteca Publică Orășenească Ștefan Vodă s-a alăturat evenimentului printr-o galerie foto „Mesagerii Independenței”, care a readus în atenția publicului oameni care au contribuit enorm la parcursul nostru spre și după proclamarea Independenței.
Flori și recunoștință pentru cei care au făcut istorie…
Cu un profund sentiment de respect și recunoștință, au fost depuse flori la Monumentul Veteranilor Războiului din Transnistria, în memoria celor care au apărat integritatea și suveranitatea Republicii Moldova, dar și la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, simbol al statalității, demnității și continuității noastre istorice.
La 35 de ani de la proclamarea Independenței, poate mai mult ca oricând, avem nevoie să înțelegem că libertatea nu este ceva ce primim de-a gata. Ea se păstrează prin memorie, prin responsabilitate, prin respect față de cei care au luptat pentru ea și, mai ales, prin felul în care alegem să construim ziua de mâine.
Independența este despre fiecare dintre noi. Despre oamenii care muncesc, cresc copii, păstrează tradițiile, educă, creează, apără și construiesc. Despre cei care au rămas acasă și despre cei care, oriunde s-ar afla, continuă să poarte Moldova în suflet.
Mulțumim celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei sărbători, tuturor instituțiilor, autorităților, veteranilor, colectivelor artistice, bibliotecii, Centrului de Creație, și tuturor celor care au pus umărul pentru ca această zi să fie una frumoasă și demnă de însemnătatea ei.
Mulțumim tuturor care au venit în Piața Libertății și au ales să sărbătorească împreună Ziua Independenței Republicii Moldova. Pentru că, dincolo de toate, o sărbătoare națională își găsește adevărata putere atunci când oamenii sunt împreună.
 Vă invităm să retrăim, prin aceste imagini, momentele frumoase ale sărbătorii și atmosfera unei zile dedicate Republicii Moldova, accesând:
Galerie I https://www.facebook.com/photo?fbid=1354400686673875&set=pcb.1354404113340199&locale=ru_RU
Galerie II https://www.facebook.com/photo/?fbid=1354419020005375&set=pcb.1354423196671624&locale=ru_RU
La mulți ani, Republica Moldova!
O țară. Un grai. Un tricolor.

Recommended Posts