Reprezentanții Consiliului raional au participat la conferința „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UE“ în județul Neamț, România

Marți, 12 martie 2024, reprezentanții Consiliului raional Ștefan Vodă, dna Valeria Caușnean, vicepreședinta raionului, funcționarele Tatiana Solomițchi și Cristina Vremere au participat la conferința Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UE“, găzduită de Consiliul Județean Neamț.
Întrunirea a fost organizată în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST și Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP) din Republica Moldova, cu participarea a circa 140 oficialități locale și județene din Neamț și din Republica Moldova, interesați de modele de bune practici în domeniul accesării de fonduri europene în unitățile administrativ-teritoriale pe care le reprezintă. 
Scopul principal al conferinței a fost stabilirea unor parteneriate interinstituționale solide între Republica Moldova și județul Neamț, pentru a sprijini Republica Moldova în procesul său de Integrare Europeană și a optimiza absorbția fondurilor europene prin stabilirea parteneriatelor interinstituționale înre cele două țări în vederea constituirii echipelor mixte moldo-române pentru dezvoltarea proiectelor comune finanțate de Uniunea Europeană, vor fi create condițiile necesare pentru impulsionarea integrării Republicii Moldova în UE.
Evenimentul a fost marcat de sesiuni de lucru productive, schimburi de experiență și vizite intersectoriale, incluzând vizite la Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” și la Muzeul De Istorie din Piatra Neamț, proiecte exemplare finanțate din fonduri europene.

Recommended Posts