Ministra pentru Dezvoltare Economică și Cooperare a Germaniei, Svenja Schulze a vizitat raionul Ștefan Vodă

Astăzi, 20 ianuarie 2023, raionul Ștefan Vodă a fost vizitat de către Ministra pentru Dezvoltare Economică și Cooperare a Germaniei, Svenja Schulze.

Vizita a debutat cu ședința comună în incinta Consiliului raional Ștefan Vodă, unde președintele raionului, Vasile Maxim, a informat despre acțiunile întreprinse odată cu războiul declanșat în Ucraina legate de gestionarea fluxului refugiaților (primirea, documentarea, cazarea, integrarea, etc.), s-a referit la activitatea centrului de plasament a refugiaților din s.Popeasca, la ajutorul din partea organizațiilor mondiale, subliniind aportul considerabil al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei. Cu această ocazie, a exprimat recunoștință și mulțumiri pentru ajutorul acordat.

Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în anul 2022 a oferit raionului Ștefan Vodă suport pentru îmbunătățirea serviciilor acordate refugiaților din Ucraina aflați pe teritoriul, precum și cetățenilor raionului Ștefan Vodă. În scurt timp, cu ajutorul GIZ s-a dotat baza tehnico-materială a instituțiilor medicale, de asistență socială și educație. În același timp, au fost înființate oferte de ajutor și îngrijire pentru refugiați și alte grupuri deosebit de vulnerabile.

Ministra Dezvoltării Schulze: „…Moldovenii arată o dorință copleșitoare de a ajuta oamenii din Ucraina. Nicio țară nu a primit mai mulți refugiați decât populația sa. Dar Moldova nu este singură. Sunt astăzi aici pentru a asigura Moldova de sprijinul continuu al Germaniei. Sprijinul nostru aduce beneficii atât refugiaților, cât și populației locale. Schulze a anunțat că Germania își mărește sprijinul pentru primirea refugiaților ucraineni în Moldova cu șapte milioane de euro. De la începutul războiului, în total 149 de milioane de euro au trecut în Moldova,,.

 

A continuat vizita cu deplasare către IMSP ,,Centrul de Sănătate Ștefan Vodă,, căruia a fost predat un generator şi echipament medical.

Oaspeții au vizitat sălile Centrului de Sănătate, dotate cu echipament donat de GIZ, au discutat cu personalul medical.

A încheiat vizita întâlnirea Doamnei Ministră Schulze cu refugiatele din Ucraina, aflate pe teritoriul raionului, cazate în familii și în centrul de plasament din s.Popeasca. Doamnele se află în Ștefan Vodă din lunile martie-aprilie, au povestit cum au fost primite și cum sunt tratate aici. Având partea de atenție și susținerea cuvenită, totuși speră să revină acasa unde au trăit și muncit o viață.

Moldova și Germania sunt legate de treizeci de ani de cooperare pentru dezvoltare menită să apropie țara de UE. Cooperarea se concentrează pe domeniile promovării afacerilor, dezvoltării municipale și bunei guvernări. 

Recommended Posts