Nicolae MOLOZEA,
preşedintele raionului
Lumina deosebită a acestor sfinte sărbători – Paştelui şi Paştelui Blajinilor – ne însoţeşte, la sigur, toată viaţa. Simţim, încă naiv, farmecul deosebit al acestor sărbători deja din copilărie, ca apoi să păstrăm acel luminos sentiment de mare bucurie pe parcursul întregii noastre vieţi. Încă nu simţim adevărata încărcătură spirituală a acestor mari sărbători, dar înţelegem şi la nivelul minţii copilăreşti – sunt sărbători deosebite, fără seamăn. Şi păstrez, ca şi toţi semenii mei, acel sentiment luminos de bucurie pentru totdeauna.
Indiscutabil, părinţii erau cei care ne-au altoit acea atitudine aparte faţă de sfintele sărbători de Paşti şi Paştele Blajinilor. Copilăria generaţiei mele n-a coincis cu cea mai bogată perioadă din viaţa ţării în care trăiam. De fapt, cu regret, puţine de tot au fost perioadele când viaţa oamenilor de la sate şi familiilor lor ar fi fost cu adevărat îmbelşugată. Şi eu sunt copil al unor părinţi de la sat. Însă cu toate greutăţile părinţii se străduiau de Sf. Paşti să ne bucure cu o cămăşuică nouă, cu o pereche de încălţăminte. Şi când primeam aceste daruri, numaidecât ni se spunea în legătură cu ce mari sărbători ni se dau şi se sublinia că bucuria asta mare vine pentru că a înviat Hristos, vine din mila mare a lui Dumnezeu.
Şi atmosfera cea deosebită ce domnea în casa noastră şi masa mai bogată decât de obicei, şi cadourile pe care le-am primit, după cum avea să înţelegem mai târziu, aveau misiunea să evidenţieze bucuria credincioşilor pentru învierea lui Isus Hristos, victoria binelui, a credinţei, cumsecădeniei asupra tot ce este păcătos, negru, nedemn. Şi noi, copiii, la nivelul minţii noastre de atunci, ne comportam în zilele acelor sărbători mai cuminte, mai reţinuţi, mai cuviincios şi mai respectuos.
Ca şi alţi semeni de-ai mei, nu am bucuria de a consemna sfintele sărbători pascale alături de părinţii mei, căci ei sunt plecaţi în lumea celor drepţi – Dumnezeu să-i ierte. De aceea Paştele Blajinilor sunt pentru mine zile deosebite. Împărtăşesc din tot sufletul această minunată tradiţie, cerinţă creştinească de a pomeni cu un gând frumos, cu un dar din suflet memoria celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Îmi place să fac daruri, în genere, să fiu de folos oamenilor, să ajut – şi o fac din tot sufletul. Şi spun asta nu pentru a mă lăuda – Doamne fereşte! – ci pentru a sublinia că am preluat această calitate de la părinţi şi de la sărbătorile creştineşti. Şi apoi: dacă nu arăţi recunoştinţă răposaţilor, nu cred că ai dreptul moral să speri la altă atitudine faţă de sine.
Cu enormă satisfacţie sufletească vreau să felicit toţi locuitorii raionului nostru cu prilejul acestor sfinte şi înălţătoare sărbători, dorindu-vă pace şi lumină în suflete, bine şi doar bine!
Hristos a înviat!