Concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de execuție (fpe) – specialist principal în cadrul Direcţiei economie şi atragerea investiţiilor

În baza Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public şi a Regulamentului cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 201 din 11.03.2009, se anunţă concurs pentru ocuparea, pe o perioadă determinată, a funcţiei publice vacante de execuție (fpe) de specialist principal din subordinea Direcției economie și atragerea investițiilor.

Dreptul de a participa la concurs îl au cetăţenii Republicii Moldova, care corespund cerinţelor de încadrare în serviciul public, prevăzute de actele normative în vigoare, precum şi cerinţelor specifice funcţiei publice vacante.

Scopul general al funcţiei: monitorizarea și evaluarea dezvoltării social-economice a raionului, analiza activității economico-financiare a agenților economici din teritoriu, suport pentru dezvoltarea diverselor activități de antreprenoriat și de protecție a consumatorilor.

Sarcini de bază:

  • elaborare, monitorizare și evaluare a acțiunilor în domeniul dezvoltării social-economice a raionului și a unităţilor administrativ-teritoriale din componența sa, elaborarea prognozei de dezvoltare în baza indicilor social-economici;
  • evaluarea activității economico-financiare a agenților economici din raion, coordonarea acțiunilor de suținere a întreprinderilor mici și mijlocii, elaborarea propunerilor privind stimularea și acordarea suportului consultativ în activitatea antreprenorială, inclusiv a micului business și a antreprenoriatului social;
  • aplicarea reglementărilor în vigoare în domeniul comerțului, monitorizarea și evaluarea pieței bunurilor de larg consum și servicii în teritoriul raionului;
  • implementarea acțiunilor în domeniul protecției consumatorilor.

Bibliografia concursului se va elibera la momentul depunerii dosarului de participare la concurs de către secretarul comisiei de concurs.

Condiţii de bază pentru participare la concurs:

deţinerea cetăţeniei RM;

posedarea limbii de stat;

capacitatea deplină de exerciţiu;

neatingerea vârstei necesare obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;

în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică drept sancțiune disciplinară, sau nu a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;

lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

nu are interdicția de a ocupa o funcție publică.

Cerinţe specifice: studii superioare, de licenţă sau echivalente, preferabil în domeniul economic sau financiar, cunoaşterea actelor normative în domeniu, managementul planificării durabile, cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice şi a interacţiunii acesteia cu alţi actori din sectorul public şi cel privat, minim 6 luni de experienţă profesională în domeniu, cunoaşterea computerului (Microsoft Office, Internet), abilităţi de soluţionare a problemelor operaţionale în domeniul de competenţă, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, motivare, comunicare eficientă.

Actele necesare: formularul de participare la concurs, copia buletinului de identitate, copia diplomei de studii, copii ale certificatelor de perfecţionare profesională sau specializare în domeniul economic și/sau conexe, copia carnetului de muncă, cazierul judiciar (se permite depunerea declaraţiei pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale cu prezentarea ulterioară a cazierului judiciar).

Copiile documentelor se autentifică notarial sau se prezintă împreună cu originalele pentru a verifica veridicitatea lor.

Actele se vor depune la comisia de organizare a concursului timp de 25 de zile calendaristice de la data publicării avizului pe pagina web a Consiliului raional www.stefan-voda.md (termen-limită – 28 mai 2024, ora 17.00), pe adresa: or. Ştefan Vodă, str. Libertăţii, 1, sediul Consiliului raional, et. 3, biroul 313, tel. de contact – 024223051.

Pentru întrebări și clarificări, persoanele interesate pot apela la nr. de telefon 024223051 și 024223029, e-mail consiliul.raional-stefan-voda@apl.gov.md și economie.sv@gmail.com

Recommended Posts