În contextul avertizării de cod portocaliu emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pe teritoriul Republicii Moldova, astăzi, 05 ianuarie 2024, a fost convocată Comisia raională pentru Situații Excepționale.
În ședință au fost discutate acțiunile în situațiile de urgență, apărute odată cu instituirea condițiilor meteo nefavorabile, au fost trecute în revistă unitățile tehnice deținute, materialele antiderapante, traseele cu grad sporit de pericol care necesită intervenție imediată în caz de înzăpezire.
În scopul gestionării eficiente și promte în vederea remedierii sau prevenirii situațiilor de risc, s-a creat Celula teritorială a raionului Ștefan Vodă pentru organizarea și realizarea monitorizării permanente a evoluției timpului nefavorabil cu membrii reprezentanți ai serviciilor competente și a Consiliului raional.
Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de cod portocaliu. Conform prognozei începând cu data de 07 ianuarie pe teritoriul Republicii Moldova vor cădea precipitații sub formă de ploaie cu transformare în lapoviță și ninsoare. Pe 8 ianuarie va ninge puternic (15-20 l/m2), izolat se va semnala vijelie, se așteaptă intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15°C, iar pe drumuri se vor forma troiene și ghețuș.
Dispozitia 2/1 din 06.01.2024