4 noiembrie 2026 Tudora și-a sărbătorit hramul

La data de 4 noiembrie 2026, localitatea Tudora a îmbrăcat haine de sărbătoare, marcând hramul satului, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Ierarh Averchie.
Evenimentul a început cu slujba religioasă oficiată cu această ocazie, un moment de rugăciune și recunoștință, care a adunat oamenii în jurul valorilor credinței și ale tradiției.
Sărbătoarea a continuat la Casa de Cultură din localitate, unde muzica, dansul și voia bună au creat o atmosferă deosebită. Pe scenă au evoluat copiii de la grădinița din Tudora, copiii Centrului multifuncțional „Empatie”, precum și ansamblurile artistice din Tudora, Crocmaz și Căplani. Fiecare apariție a adus un plus de culoare sărbătorii, iar cei prezenți s-au bucurat de un program artistic frumos, pregătit cu drag și dăruire.
Un farmec aparte evenimentului i-a dat prezența oaspeților din Crocmaz și Căplani, localități alături de care Tudora va parcurge procesul de amalgamare voluntară. Întâlnirea a fost o ocazie frumoasă de a fi împreună, de a împărtăși bucuria sărbătorii și de a consolida legăturile dintre oameni.
Atmosfera caldă și primitoare a demonstrat că apropierea dintre localități se construiește, înainte de toate, prin oameni, prin respect, tradiții comune și momente trăite împreună.
La mulți ani, Tudora! Să vă păstrați frumoasele tradiții, să aveți parte de sănătate, bucurii și cât mai multe asemenea momente împreună!
Galerie foto:  Facebook

Recommended Posts