Astăzi, 23 decembrie 2023, raionul Ștefan Vodă împlinește 59 ani de la fondare.

Astăzi, 23 decembrie 2023, raionul Ștefan Vodă marchează 59 ani de la fondare.  Este prilejul care ne unește, sărbătoarea comună a tuturor celor care s-au născut aici și a celor care și-au legat continuu soarta de o mică parte de ţară, care contribuie la dezvoltarea şi prosperarea Republicii Moldova.

Ștefan Vodă – vatra noastră de dor strălucește cu umbrele chipurilor dragi, cu râsul copilăresc și cu parfumul acelor momente unice. Este un loc sacru, unde clipele se adună. Este locul unde privirea se pierde în depărtare, încercând să atingă orizonturile zărilor lăsate în urmă. Cu fiecare bătaie a inimii, simțim căldura acelor momente și ne amintim că raionul Ștefan Vodă este mai mult decât un simplu loc. Este legătura dintre noi și rădăcinile noastre, o călătorie în trecut care ne hrănește prezentul, păstrând vie esența a ceea ce a fost, demonstrându-ne ce este, și oferindu-ne speranță în ce va fi…

La ceasul aniversar, conducerea raionului, reprezentantul Guvernului în teritoriu, funcționarii Consiliului raional și a serviciilor desconcentrate,  primarii localităților, angajații primăriei orășenești și a instituțiilor publice, s-au adunat de a se închina celor 59 de ani de zbucium, muncă, realizări și speranțe.

În piața Libertății din centrul raional a fost onorat Imnul raionului. Mesaje de recunoștință și felicitare în adresa locuitorilor comunității au fost aduse de către președinta raionului, Olga Luchian și primarul or.Ștefan Vodă, Vladislav Cociu. Filele istoriei raionului de la întemeiere și până în prezent au fost ,,răsfoite” de către profesorul, Anatolie Cîrnu și ex-arhitect-șef al raionului, Dumitru Luchianov.

Fanfara ,,Magic” de la Casa de Cultură din or.Ștefan Vodă (cond. Igor Dumitrașcu) a dat ton festivității și a menținut atmosfera de sărbătoare.

Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, al cărui nume glorios îl poartă raionul.  În semn de recunoștință față de înaintașii care au contribuit la întemeierea și dezvoltarea raionului, au fost depuse flori la placa comemorativă a lui Ion Palancean din parcul Eminescu.

Recommended Posts