Secția situații excepționale Ștefan Vodă a dat start Campaniei de prevenire a cazurilor de intoxicație cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de fermentare a vinului. Scopul acțiunii este de a preveni cazurile de intoxicație cu dioxid de carbon, gaz emanat în urma fermentării vinului.
Serviciul prevenție a SSE Ștefan Vodă vine cu îndemnul către cetățeni să fie foarte prudenți și să evite riscurile la care sunt supuși în procesul de fermentare a vinului. Dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentare este o substanță toxică puternică fără miros sau culoare. Gazul fiind mai greu decât aerul se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte în special în încăperile închise. Aflarea în beciuri și subsoluri nedotate cu ventilație corespunzătoare prezintă un risc sporit pentru viața și sănătate. Intoxicație cu dioxid de carbon se manifestă prin astfel de simptome ca dureri de cap, amețeli, vomă, iar în cazuri grave convulsii și comă.
Cetățenii sunt rugați să excludă păstrarea mustului în spații închise, să verifice căile de ventilare, dar și să controleze concentrația oxigenului din încăperea prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care lumânarea se stinge, nivelul de oxigen este insuficient și trebuie imediat de părăsit încăperea. Totodată este recomandat ca persoanele care urmează să intre în beci, unde sunt păstrate recipiente cu vin să anunțe pe cineva prealabil. În situația în care în încăpere deja se afla o victimă, intrare fără echipament de protecție este periculoasă.
Cu respect,
Serviciul prevenție a Secției situații excepționale Ștefan Vodă,