Astăzi, 12 iulie 2023, Comisia raională pentru serviciul civil (de alternativă) prezidată de către dl Vladimir Baligari, vicepreședintele raionului, a examinat dosarele recruților care din convingeri religioase, pacifiste, etice, morale, umanitare sau din alte motive similare, nu pot îndeplini serviciul militar în termen și au depus cereri de a satisface serviciul civil.
Astfel, în urma examinării dosarelor și a intervievării tinerilor, membrii Comisiei au decis, în conformitate cu prevederile art.5 alin.(1), (2) din Legea nr.156/2007 cu privire la organizarea serviciului civil, de a încorpora în seviciului de alternativă Ștefan Vodă (primăvara-vara 2023) trei recruți.
Tinerii vor îndeplini serviciul civil timp de 1 an, conform contractelor încheiate, fiind încadrați în câmpul muncii, cu achitarea taxei de stat prevăzută de Lege.