În ziua de 24 februarie 2023, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu a vizitat raionul Ștefan Vodă.
Agenda de vizită a înscris întrunirea cu locuitorii s.Volinitiri și Popeasca. În centrul raional, Speakerul Parlamentului s-a întâlnit cu agricultorii din raion.
Irigarea, având în vedere specificul zonei, este una dintre problemele majore cu care se confruntă raionul Ștefan Vodă, dar și întreaga țară. Timp de câțiva ani conducerea raionului împreună cu antreprenorii abordează problema dată, apelând la factorii de decizie, identifică căile de restabilire și oportunitățile de dezvoltare a sistemului de irigare funcțional, din lipsa căruia derivă și alte probleme.
A altă problemă abordată de către agricultorii raionului au fost lipsa pieței de desfacere pentru produsele agricole, producătorii neavând unde realiza tone de producție.
Dialogul a mai înscris chestiunile cu privire la subvențiile în agricultură și instrăinarea pământurilor, la care Președintele Grosu a informat asupra prevederilor legislației adoptate în scopul asigurării unui mecanism eficient, obiectiv și imparțial în acest sens.
Totodată, cei prezenți la întrunire au fost informați despre Programele de Stat și proiectele de Legi votate de Parlament care vin în ajutor oamenilor de afaceri. Nu a lipsit de pe ordinea de zi nici subiectul ,,(..) reformelor inițiate în sectoarele cheie și doar cu efort comun vom reuși să aliniem țara noastră la valorile europene, a spus Igor Grosu.
Evenimentul se desfășoară în sala de festivități a Școlii de Arte ,,Maria Bieșu,, din or.Ștefan Vodă cu prezența președintelui raionului, Vasile Maxim, a deputatelor Ersilia Qatrawi și Larisa Voloh, șefului adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, Radu Bîrnă.
a vizitat raionul Ștefan Vodă.
Agenda de vizită a înscris întrunirea cu locuitorii s.Volinitiri și Popeasca. În centrul raional, Speakerul Parlamentului s-a întâlnit pentru a discuta problemele cu cu care se confruntă agricultorii din teritoriu.
Irigarea, având în vedere specificul zonei, este una dintre problemele majore cu care se confruntă raionul Ștefan Vodă, dar și întreaga țară. Timp de câțiva ani conducerea raionului împreună cu antreprenorii abordează problema dată, apelând la factorii de decizie, identifică căile de restabilire și oportunitățile de dezvoltare a sistemului de irigare funcțional, din lipsa căruia derivă și alte probleme.
Un alt subiect abordat de către agricultorii raionului au fost lipsa pieței de desfacere pentru produsele agricole, producătorii neavând unde realiza tone de producție.
Dialogul a mai înscris chestiunile cu privire la subvențiile în agricultură și instrăinarea pământurilor, la care Președintele Grosu a informat asupra prevederilor legislației adoptate în scopul asigurării unui mecanism eficient, obiectiv și imparțial în acest sens.
Totodată, cei prezenți la întrunire au fost informați despre Programele de Stat și proiectele de Legi votate de Parlament care vin în ajutor oamenilor de afaceri. Nu a lipsit de pe ordinea de zi nici subiectul ,,(..) reformelor inițiate în sectoarele cheie și doar cu efort comun vom reuși să aliniem țara noastră la valorile europene, a spus Igor Grosu.
Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Școlii de Arte ,,Maria Bieșu,, din or.Ștefan Vodă cu prezența președintelui raionului, Vasile Maxim, a deputatelor Ersilia Qatrawi și Larisa Voloh, șefului adjunct al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, Radu Bîrnă.