Astăzi consilierii raionali s-au convocat în prima ședință

Astăzi, 28 noiembrie, conform hotărârii Comisieiei Electorale Centrale nr.1630 din 27 noiembrie 2023, a avut loc ședința Consiliului raional Ștefan Vodă în noua componență.

În sală au fost prezenți 28 de aleși locali din cei 33. Ședința a fost prezidată de cel mai vârstnic consilier, dna Maria Pălărie asistată de cel mai tânăr consilier, Mihail Boubătrân.

În ordinea de zi a ședinței au fost incluse 3 chestiuni, prima fiind cu privire la atribuirea mandatelor de consilieri în Consiliul raional Ștefan Vodă.

 

Președinta Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Ștefan Vodă nr.32, dna Aliona Muntean, a dat citire hotărârii nr.30/1 din 22 noiembrie 2023 prin care au fost validate și atribuite mandatele de consilier și declarați supleanți în Consiliul raional Ștefan Vodă.

Conform rezultatelor scrutinului local general din 5 noiembrie, în Consiliul raional Ștefan Vodă au acces:

  • 12 consilieri din partea PP ,,Partidul Acțiune și Solidaritate”
  • 7 consilieri din partea PP ,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”
  • 5 consilieri din partea PP,,Partidul Social Democrat European”
  • 4 consilieri din partea Ligii Orașelor și Comunelor
  • 2 consilieri din partea PP,,Platforma Demnitate și Adevăr”
  • 1 consilier din partea PP,,Democrația Acasă”
  • 1 consilier din partea PP,,Renaștere”
  • 1 consilier din partea PP,,Partidul Comuniștilor din Republica Moldova”

Tot astăzi au fost inițiate și constituite fracțiunile în cadrul consiliului.

       

Al treilea subiect din ordinea de zi examinat și votat – inițierea constituirii comisiilor consultative de specialitate ale Consiliului raional Ștefan Vodă. Astfel, formându-se patru comisii:

  • comisia pentru buget, finanțe, economie, raporturi patrimoniale, cooporare transfrontalieră și integrare europeană;
  • comisia pentru protecție socială, învățământ, sănătate, cultură, turism, culte, minorități, tineret și sport;
  • comisia pentru agricultură, industrie, ecologie, construcții, drumuri, transport și dezvoltarea teritoriului;
  • comisia pentru administrație publică, drepturile omului, ordine publică, mass-media, numiri, petiții și disciplină

Deciziile aprobate pot fi văzute accesând: https://stefan-voda.md/deciziile-adoptate-la-sedinta-consiliului-raional-din-28-11-2023/

 

 

Recommended Posts