Noutăți

YOUTH ACTIVATION PROGRAM 2.0 – împreună pentru dezvoltarea sectorului de Tineret

 Încă un proiect destinat dezvoltării și consolidării sectorului de tineret, a fost implementat cu succes în 2022, de către consorțiul format din Asociația Internațională a Tinerilor și Echipa de Voluntari OameniiV Ștefan Vodă. Proiectul a  presupus o serie de acțiuni, destinate să încurajeze participarea tinerilor în procesele decizionale, precum împuternicirea acestora, în calitate de lideri a propriilor inițiative și cetățeni activi, fiind  implementate în cadrul programului „Ștefan Vodă  – Capitala Tineretului 2022, organizat și finanțat de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Primăria orașului Ștefan Vodă, cu suportul Consiliului Raional Ștefan Vodă.

Prin intermediul „Youth Activation Program 2.0”, organizațiile și-au propus un program de activități menit să fortifice sectorul de tineret la nivel regional și să-l consolideze la nivel național.

Proiectul a demarat cu Hackathon-ul pentru dezvoltarea comunitară „Tinerii pentru cetățenie activă”. Acesta a intervenit ca un suport pentru dezvoltarea comunității și spiritului de cetățean activ la tinerii din 10 localități, parte a 5 raioane din Republica Moldova: Ștefan Vodă, Drochia, Florești, Rezina, Șoldănești. Astfel, cei 50 de tineri selectați, timp de 3 zile au   participat activ în cadrul a diverse ateliere, unde  au învățat cum să identifice o problemă din comunitatea lor, care sunt pașii pentru identificarea unei soluții, cine sunt partenerii pe care pot miza, cum pot implica comunitatea să se alăture inițiativei lor.

Hackathon-ula fost succedat de către Campania de mentorat și sprijin pentru grupurile de inițiativă a tinerilor (GIT) “Tinerii făuresc soluții”. În cadrul acesteia, o echipă de 10 mentori aulucrat cu cele 10 grupuri de inițiativă a tinerilor, create în cadrul Hackathon-ului, pe subiecte ca: transformarea unei idei în proiect, identificarea de mecanisme și soluții de implementare, etc. Iar în calitate de suport inițial pentru ideea lor, fiecăruia din grupurile de inițiativă le-au fost alocate un sprijin financiar, destinat desfășurării a  diverse activități de cercetare, informare, consolidare, acestea au constituit primii pași a proiectelor tinerilor, ulterior implementate cu suportul  actorilor locali.

Tot în cadrul acestui proiecta fost desfășurat Forumului Național al Tinerilor „Tinerii schimbă Moldova”. Timp de o zi, 60 de tineri din toată Moldova, reprezentanți ai diverselor structuri de tineret, s-au adunat la Ștefan Vodă, unde au discutat cele mai stringente probleme ale tinerilor, au propus soluții și  și-au  asumat responsabilități, au propus prioritățile naționale pe segmentul de tineret și au venit cu activități care să avanseze dezvoltarea sectorului. La forum au participat reprezentanți ai organizațiilor de tineret, consiliilor de tineret, grupurile de inițiativă, reprezentații APL de nivelul I și II,  reprezentanții APC, parteneri strategici, agenți economici.

O  activitate marcantă a constituit-o Forumul internațional „Youth for the democratic future” care a întrunit 30 de tineri proveniți din 11 țări, cu precădere Republica Moldova, și alte state din UE, după principiul 2+1 (20 de tineri din MD și 10 din țări membre UE), timp de 4 zile, pentru a pune în discuție cele mai stringente probleme ale tinerilor la nivel european, au realizat un  schimb de experiență,  tot în cadrul evenimentului aceștia au propus,  soluții optime pentru provocările cu care se confruntă tinerii, inclusiv aspecte ce țin de oportunitățile economice și de incluziune pentru diverse categorii de tineri (ex. Tinerii NEET, minorități naționale).

Menționăm că Forumul internațional „Youth for the democratic future” a fost onorat cu prezența E.S. Doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, Doamna ErsiliaQatrawi, Doamna Larisa Voloh, Doamna Marcela Nistor, Deputate în Parlamentul Republicii Moldova, de asemenea Doamna Galina Rusu, Secretarul de Stat din cadrul  Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova,Domnul Radu Bîrnă, reprezentantul Guvernului Republicii Moldova, Domnul Vasile Maxim, Președintele raionului Ștefan Vodă, Conducătorii Direcțiilor din cadrul  Consiliului Raional, Primarul de Ștefan Vodă și reprezentanți ai aparatului Primăriei orașului, precum și alți oaspeți care oprin prezența lor au oferit unicitate și o distinsă apreciere evenimentului.

De poate fi trecut cu vederea,  suportul financiar și logistic, incontestabil, oferit de către Château Purcari -Purcari Winery, care a făcut posibilă realizarea evenimentului la cele mai înalte standarde de calitate și confort, motiv pentru care organizațiile implementatoare poartă recunoștința distinsă, echipei acesteia.

În scopul creșterii gradului de cultură juridică a tinerilor, a fost desfășurat Programul de educație juridică pentru TINEri „Tinerii încep cu DREPTUL” care a cuprins  4 module, a câte 3 sesiuni fiecare, inclusiv mentorat și consiliere,  pentru 30 de tineri din Moldova. Ulterior instruirii, fiecare participant a organizat o sesiune de informare, într-o campanie de follow-up de 14 zile, formatul și subiectul fiind ales de aceștia, transmițând tinerilor din comunitățile lor, despre necesitatea posedării de cunoștințe elementare ale jurisprudenței, în bagajul de cetățean activ.

Proiectul s-a încheiat cu  Campanie de educație media „Gândirea critică – prioritatea fiecărui cetățean” datorită căreia peste 250 de tineri, parte a 4 raioane din Moldova: Ștefan Vodă, Căușeni, Cimișlia, Florești,  au fost informați despre educația media, aceștia au parcurs o serie de subiecte pe parcursul sesiunilor printre care: au aflat despre  cum pot depăși fenomenul  de  propagandă, manipulare, sau fakenews, etc, cunoștințe mai mult decât necesare, într-o lume a informațiilor.

În cadrul fiecăruia din evenimentele proiectului, organizatorii cât și tinerii participanți s-au bucura și au fost onorați de prezența, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova,  reprezentanților Board-ului Consiliului Raional Ștefan Vodă și Conducători ai Direcțiilor din cadrul acestuia, Primarul de Ștefan Vodă și reprezentanți ai aparatului Primăriei orașului, precum alți oaspeți care au dat valoare și importanță evenimentelor.

Pe perioada implementării, consorțiul implementator a avut drept suport, parteneriatul Board-ului Consiliului Raional Ștefan Vodă, al Direcției Cultură, Tineret, Sport și Turism Ștefan Vodă,  al Direcției Generale Educație Ștefan Vodă, Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Rețelei Naționale a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova, precum a mai multor organizații ale societății civile, agenților economici,  instituțiilor de învățământ din raion, tinerilor activi, care a adus o valoare imensă proiectul și a sporit incontestabil impactul acestuia, la consolidarea sectorului de tineret și dezvoltarea durabilă a comunităților din Moldova.

Impactul proiectul este unul unic, unul care marchează efortul efectuat de către organizațiile implementatoare, la dezvoltarea și prosperarea sectorului de tineret din raion și la nivel național. Misiunea de a sprijini tinerii lideri și ai ajuta să se implice a stat la ordinea de zi a agendei proiectului, motiv pentru care, inițiatorii „Youth Activation Program”, spun că acesta nu se încheie aici, ci că are să continue cu aceeași motivație.

Daniela Malancea, Departamentul Comunicare și RE al E.V. OameniiV