Noutăți

Voleibalistele din Crocmaz – numărul unu din raion

La 13 martie curent, în sala de sport a liceului teoretic „Ecaterina Malcoci” s. Crocmaz direcția generală educație împreună cu școala sportivă raională a desfășurat campionatul raional la volei (feminin). La aceste competiții sportive au participat cinci echipe din localitățile Crocmaz, Volintiri, Ștefan Vodă, Slobozia, Feștelița. (În componența echipei din Feștelița au fost doar educatorii de la grădinița din localitate.)

Deși la campionat n-au participat multe echipe, luptele de pe teren au fost incendiare, cu emoții puternice din partea jucătoarelor și suporterilor. Dacă suporterii aflați în sală susțineau echipa preferată, atunci doi suporteri importanți, dl Nicolae Molozea, președintele raionului, și dl Vasile Gherman, vicepreședintele raionului, au venit să susțină dezvoltarea sportului raional. Sursele financiare pentru premierea învingătorilor au fost alocate de Consiliul raional (activități sportive pentru anul 2016).

Mare a fost bucuria gazdelor, deoarece Cupa raională, medalii, Diploma de Onoare, o minge de volei au fost înmânate de către dl Nicolae Molozea echipei din Crocmaz care a luptat cu înverșunare pentru a învinge adversarii. Pe locul doi s-a plasat echipa din Slobozia, voleibalistele din Ștefan Vodă au ocupat locul trei.

La 20 martie în sala de sport a gimnaziului „M. Sîrghi” s. Cioburciu va avea loc turneul la volei masculin (seniori) „Cupa Președintelui”.

Raisa BURDUJA, șef DGE

DSC00531