Astăzi, 17 martie 2022, a avut loc ședința Comisiei teritoriale pentru ajutoare umanitare din raionul Ștefan Vodă (Comisie).
Pe ordinea de zi au fost incluse două subiecte:
- Prezentarea dării de seamă referitor la ajutoarele umanitare parvenite pe perioada trimestrului IV al anului 2021
Potrivit datelor prezentate de către secretarul Comisiei, Tatiana Solomițchi (specialist principal, direcția economie și atragerea investițiilor), în perioada de raportare au fost recepționate ajutoare umanitare în sumă de 593,658 lei, dintre care au fost distribuite în valoare de 220, 910 lei.
La sfârșitul anului trecut, din volumul acumulat pe parcursul anului, ajutoarele umanitare aflate în stoc se estimează la 634,245 lei.
- Aprobarea Planului de distribuire a ajutoarelor umanitare parvenite de la Licit Im Osten, Elveția.
În adresa AO ,,Alinare Vozian,, donatorul Licit Im Osten (Elveția) expediază o cantitate de 20245 kg de ajutoare umaniare (second hand: îmbrăcăminte, lenjerie, saltele, paturi; articole de igienă și produse alimentare).
La propunerea președintelui Comisiei, Vladimir Baligari (vicepreședintele raionului), cu acordul reprezentantului AO ,,Alinare Vozian,, Liuba Vozian, luând în considerație aflarea în situație legată de gestionarea crizei refugiaților, totodată conform prevederilor legislației, s-a convenit de a repartiza 30% din lotul de ajutoare umanitare primit Direcției generale asistență socială, care se va ocupa ulterior de distribuirea acestora la necesitate. O altă parte din ajutoare va fi repartizată primăriei or.Ștefan Vodă și AO,,Alinare Vozian,,.
Memebrii Comisiei au semnat actele necesare și au convenit de a asigura maximă transparență în procesul de recepționare și distribuire a ajutoarelor umanitare în raion.