Noutăți

Start Școala Securității!

Astăzi, 13 mai 2022, a avut loc ceremonia de deschidere a Școlii Securității ,,Împreună reducem riscurile,, (ediția 2022) în tabăra ,,Ghiocel,, din s.Cârnățeni (r-ul Căușeni). Acțiunea este organizată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI în colaborare cu Consiliile raionale Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi și va dura timp de două zile, având drept scop pregătirea tinerilor în domeniul bazelor securității vieții prin organizarea concursurilor și atelierelor interactive privind prevenirea riscurilor în rândul copiilor și tinerilor.
După salutul festiv, arborarea Drapelului și intonarea Imnului de Stat, cele nouă echipe participante din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Anenii Noi, au fost salutate și încurajate de către conducerea autorităților publice locale respective: Oleg Cuciuc, vicepreședintele raionului Căușeni; Vasile Maxim, președintele raionului Ștefan Vodă și Ion Vicol, președintele raionului Anenii Noi.
Curaj, prietenie, bărbăție, acumulare de abilități noi cu împărtășirea ulterioară semenilor și, desigur, să învingă cei mai vrednici, le-a dorit participanților președintele raionului Ștefan Vodă, Vasile Maxim.
Raionul nostru este reprezentat de echipele IP LT ,,Ștefan Vodă,, din centrul raional și IP LT ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu,, din s.Olănești cărora le dorim mult succes!