Pentru informare: la data de 23 iunie, din raionul Ștefan Vodă, au fost confirmate pozitiv la COVID-19 5 persoane – 3 din Ștefan Vodă, a câte unu în Copceac și Volintiri.
Conform Hotărârii nr. 17 din 23 iunie a Comisiei Naționale de Sănătate Publică, se prelungește starea de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la data de 15 iulie 2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
În context, reamintim locuitorilor raionului Ștefan Vodă unele reguli și restricții importante în prevenirea și combaterea infecției COVID-19.
Astfel, pe perioada stării de urgență în sănătate publică se restricționează: aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane; aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă; aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement; activitatea taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor; organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire) în orice instituție indiferent de statut public sau privat.
Se mențin până la data de 15 iulie 2020 condițiile, restricțiile și excepțiile pentru persoanele care traversează frontiera de stat.
Păzea! Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.