Astăzi, 17 august 2022, angajații Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă în colaborare cu Centrul prietenos tinerilor ,, IUNONA” și direcția generală asistență socială și protecția familiei Ștefan Vodă, au dat start campaniei locale ,,Spune NU abandonului și copiilor DISPĂRUȚI ”.
Scopul campaniei este diminuarea numărului copiilor ce adoptă un comportament deviant, în special abandonul voluntar al domiciliului, dispariție sau oricăre forme alternative de îngrijire. Pentru a evita dispariţia copiilor Poliția vă recomandă:
– Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, atunci când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate;
– Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;
– Explicaţii, pe înţelesul copilului, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni! În niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor s-au să-i însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;
– Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte.
Important să știi! Dacă copilul a plecat de acasă:
– În mod prioritar, contactați rudele şi prietenii apropiaţi;
– Verificați la domiciliu dacă eventual copilul nu a lăsat vreun mesaj, dacă au dispărut careva lucruri sau bunuri din casă;
– Anunțați în cel mai scurt timp Poliția! Sesizarea dispariţiei unui copil se poate face prin apel la numărul de urgenţă 112, prin sesizare directă la sediul unităţii de poliţie sau prin sesizarea verbală a unei patrule din teren.
COPIII AU NEVOIE DE ATENȚIE, IUBIRE ȘI COMUNICARE !
AI GRIJĂ DE COPILUL TĂU !