Ediția 3 a Concursului Național Voices se desfășoară în perioada 30 iulie-15 august 2020. Au fost antrenați de Direcția cultură, tineret, sport și turism toți lucrătorii din domeniul culturii, învățământului artistic și general. Specialiștii DCTST au depus eforturi pentru a informa părțile cointeresate despre Regulamentul și condițiile generale de participare la acest concurs a copiilor din raion cu vârsta cuprinsă între 10 – 16 ani, copiilor talentați care sunt pasionați de muzică, indiferent dacă au studii muzicale sau nu.
Din cauza pandemiei cu Coronavirus, concursul a fost organizat altfel, comparativ cu anii precedenți, cu respectarea măsurilor de siguranță în contextul COVID-19.
La Ștefan Vodă Concursul Național Voices s-a desfășurat la 3 august curent, în sala de festivități a școlii de arte „Maria Bieșu”. Au participat candidații din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. La insistența DCTST, castingul a coincis cu ziua comemorării Primadonei Operei Naționale Maria Bieșu care ar fi împlinit în această zi 85 de ani. De menționat că castingul s-a desfășurat în atmosfera de comemorare a Primadonei Maria Bieșu prin demonstrarea filmului despre viața și activitatea sopranei de talia mondială, prin expoziția vestimentară și foto. Pe parcursul a 8 ore de casting a răsunat vocea inconfundabilă a Mariei Bieșu.
Dl Vladimir Baligari, vicepreședintele raionului, în cuvântul său de salut a menționat importanța concursului care scoate din anonimat adevărate talente și le promovează în continuu. „Sperăm din tot sufletul că astăzi va fi găsită o perlă vocală care va urma drumul Mariei Bieșu devenind o divă de talie internațională așa cum a dorit soprana din Volintiri”, a menționat dl Baligari înainte de a declara un minut de reculegere în memoria Mariei Bieșu.
În cadrul castingului, candidații au prezentat comisiei o piesă la alegere de orice gen și din orice perioada stilistică a capella. Raionul Ștefan Vodă a fost prezentat de către 30 de candidați, Căușeni – de 14 și o concurentă a venit din Bender. Rezultatele finale a selectării concurenților vor fi cunoscute mai târziu, însă comisia în componența căreia au fost dl Adriano Marian, coordonatorul proiectului Voices, Ana Cernicova, soprana Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, și micuța cântăreață Amelia Uzun, au fost impresionați de vocea concurentei Ecaterina Gheciu, 16 ani, din s. Crocmaz care este înzestrată cu un talent muzical promițător în domeniul operei. Au fost oare cuvintele dlui Baligari profetice și pe cerul muzical al republicii va apărea o nouă stea strălucitoare din raionul Ștefan Vodă? Așa să fie!
De menționat că membrii comisiei au dat o apreciere înaltă organizării castingului, menționând faptul că au participat 45 de candidați printre care sunt foarte mulți copii înzestrați cu talent care trebuie de dezvoltat și promovat. Bravo părinților care investesc în proprii copii, folosind toate posibilitățile existente în raion. Bravo celor care organizează astfel de concursuri pentru binele copiilor talentați!
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”