La moment, la trecerea punctului vamal din s.Palanca se înregistrează în permanentă creștere numărul de cetățeni refugiați din Ucraina.
Ținând cont că raionul Ștefan Vodă este la hotare cu Ucraina, ieri 24 februarie 2022, dl Vasile Maxim, președintele raionului Ștefan Vodă împreună cu dl Vasile Cușcă, Secretar de Stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, au identificat posibilitățile raionului de a acorda asistență refugiaților din Ucraina.
Astăzi a fost convocată ședința Comisiei raionale situații excepționale Ștefan Vodă care a dispus instituirea Centrului provizoriu de gestionare a unor afluxuri de străini pe teritoriul Republicii Moldova, cu amplasarea în localitatea s.Palanca, r-ul Ştefan Vodă.
Întru asigurarea accesului solicitanţilor de azil pe teritoriul Republicii Moldova, se aplică derogarea de la prevederile art.54 alin. (3) al Legii nr.270/2008 privind azilul în Republica Moldova şi se permite preluarea şi transportarea de către subdiviziunile MAI a solicitanţilor de azil în locurile special amenajate
Pe perioada stării de urgenţă, la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova de pe teritoriul Ucrainei, se suspendă aplicarea prevederilor punctului 10 din Anexa 1 a Hotărârii nr.62 din 22.09.2021 a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, cu condiţia completării Fişei Epidemiologice de către cetăţenii care nu prezintă certificatul Covid-19.
Direcția teritorială siguranța alimentelor Căușeni cu raza de acoperire Ștefan Vodă va asigura asistența Centrului provizoriu de gestionare a unor afluxuri de străini din s.Palanca, r-ul Ştefan Vodă și va monitoriza siguranța alimentelor, bucatelor gata pentru consum, precum și va asigura primul ajutor pentru animalele de companie a refugiaților.
Direcția generală asistență socială și protecția familiei Ștefan Vodă va desemna asistenţii sociali comunitari şi lucrătorii sociali, pentru a oferi servicii de asistenţă umanitară pentru refugiaţi la Centrele provizorii pentru gestionarea fluxului de străini.
Astfel cetățenii refugiați din Ucraina pot fi amplasați după cum urmează:
- 120 persoane pot fi cazate în tabăra Dumbrava din s. Talmaza.
- 200 persoane pot fi cazate în s.Viișoara.
or. Ștefan Vodă – Disponibile 70 locuri la Casa de copii (dna Vozian), 20 locuri în curs de pregătire la Școala Auto, 150 locuri la căminul IPLT Ștefan Vodă, 50-70 locuri la gimnaziul rus D. Cantemir, et. 2. (Primăria conlucrează cu IGSU, Biroul Migrațiune, stația PECO Lukoil (refugiații care se alimentează cu combustibil și au întrebări sunt direcționați la primărie, primăria primește de la oameni diferite bunuri de primă folosință pentru refugiați.). (Disponibil în total în jur de 300 locuri)
Alava- În cazuri excepționale pot oferi pentru cazare clădirea școlii .
Brezoaia – Locuri disponibile – 40 în grădiniță.
Carahasani – Au fost cazați 4 maturi și 2 copii în Casa așteptării (Concordia în comun cu Centrul de plasament). Disponibile 10 locuri + la nevoie încă 2-3 locuri.
Căplani – Disponibile 50 de locuri în școala sportivă.
Cioburciu –Disponibile 350 locuri (Centrul „Emanuil”, clădirile instituțiilor publice).
Copceac – Disponibile 25 locuri pentru cazare la persoane fizice din localitate.
Crocmaz – disponibile 50 locuri în incinta grădiniței din localitate.
Ermoclia –Disponibile 6 locuri la azil.
Feștelița – Disponibile 6 locuri într-o casă (se poate 1 familie) a persoanei fizice, la moment se caută locuri disponibile la persoane fizice din sat.
Palanca — Există posibilitatea de a caza 50 de persoana la Centrul Bisericii Baptiste din s. Palanca.
Popeasca — Posibilă cazarea a 200 persoane în școala auxiliară
Totodată la moment în or.Ștefan Vodă este cazată la rude o familie din Ucraina; în Antonești s-au adresat 2 familii care sunt cazate în centrul Concordia; în s.Brezoaia o familie este cazată la rude;
- Carahasani—2 familii cu 4 copii,
- Crocmaz – sunt cazate 4 femei cu 10 copii într-o casă din localitate și 6 familii sunt cazate la hotelul vinăriei ET Cetera
- Palanca – la moment sunt cazate 15 persoane care urmează să se deplaseze în or. Chișinău.
Consiliul raional Ștefan Vodă +37324222058; +37322660
Iurie Golban- 079224800- Centrul provizoriu de gestionare a fluxului de străini pe teritoriul Republicii Moldova.