Noutăți

„Școala Bărbăției” la prima ediție

În perioada 3-5 mai s-a desfășurat, în premiera, „Școala bărbăției” pentru copii cu sloganul „Împreună reducem riscurile”, etapa regională. Evenimentul organizat sub egida Ministerului Afacerilor Interne și susținut financiar de Consiliul raional Căușeni și Stefan Voda a fost deschis la careul solemn, într-o  atmosferă festivă cu onorarea  simbolurilor de stat.

Printre scopurile Școlii bărbăției se enumeră creșterea nivelului de pregătire a populației în caz de situații excepționale, sporirea atenției publice asupra problemelor de prevenire si reducere a situațiilor de risc în rândul copiilor, promovarea unui stil de viața sănătos, popularizarea profesiei de salvator, pompier etc.

La „Școala Barbariei” au participat 132 de copii, 11 echipe.  Elevii din liceele  raioanelor Căușeni și Ștefan Vodă au fost instruiți de salvatori, pompieri și poliția de frontieră. Activitățile au avut loc în tabără de vară „Ghiocel” din raionul Căușeni, satul Cârnățeni. Elevii cu vârstă între 15-17 ani au învățat mai multe despre bazele securității, au cunoscut mai profund si activitatea pompierilor, salvatorilor, polițiștilor de frontiera.   Totodată participanții au  practicat tehnici de acordare a primului ajutor, cât si tehnicile de orientare și autoapărare, au aflat cum se procedează  corect în situații de risc.

Copii integrați în „Școala Bărbăției” au concurat între ei la diferite probe sportive. In aceste trei zile au fost organizate o serie de concursuri, menite să dezvolte spiritul patriotic, spiritul de securitate, dar și spiritul artistic al copiilor.

„Școala Bărbăției” a început cu proba „Echiparea”, unde participanții au concurat la viteză pentru îmbrăcarea costumului de luptă a pompierilor.   Proba a doua  a avut denumirea „Ghidează si salvează” unde căpitanul echipei trebuia să ghideze membrii echipei, care  având   ochii legați trebuia să depășească obstacolele și zonele periculoase la viteză. Probă „Tema pentru acasă”  a fost prezentată în amfiteatrul taberei. Fiecare echipa a pregătit din timp o prezentare cu includerea  cântecelor, dansurilor, scenetelor teatrale etc. A doua zi  după dejun elevii s-au întrecut în „Ștafeta combinata”, care a avut ca scop dezvoltarea abilitaților de viteza la participanți și de a acționa sincronizat, bine organizat într-un format de echipa.

Concursul cel mai interesant și totodată cel mai greu a fost „Desfășurarea de lupta”, ce urmarea scopul de dezvoltare a abilitaților participanților pentru a acționa prompt și profesionist în caz de situații de urgență. Seara zilei a doua de competiții toate echipele au participat la concursul „Lecții de viața” unde trebuiau să se împărtășească cu experiența cât și cunoștințele în caz de situații  excepționale de diferita natura. Concursurile „Orientarea în teren” și „Prin obiectiv” au fost petrecute în ultima zi din cadrul „Scolii securității pentru copii”.

La finele competițiilor a avut loc loc careul festiv pentru menționarea si premierea echipelor. Pe locul I s-a plasat  IP Liceul Teoretic „A. Mateevici” or. Căușeni, echipa instituției „Meșterul Manole” s. Sălcuța a ocupat locul II. Printre invingătorii concursurilor a fost și IP Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” s. Olănești care s-a clasat  pe locul  III.

   Pe parcursul  acestor trei zile elevii au avut experiențe frumoase, emoții de diferită natură, cât și o bună instruire necesară în cazurile excepționale din viața cotidiană.   Informațiile și cunoștințele acumulate  vor fi împărtășite colegilor de studii.

Victoria CURILOV,

directorul adjunct pentru educație al Liceului Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu”