Noutăți

Schimb de experiență în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane

 

La  25 noiembrie curent, membrii Comisiei raionale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane, la inițiativa dlui Ion Oboroceanu, preşedintele Asociaţiei Centrul de Drept Căuşeni şi al Mişcării bărbaţilor împotriva violenţei şi traficului de fiinţe umane, au avut o întrevedere cu delegația Armeniei, din care fac parte reprezentanți ai organizațiilor neguvernametale în domeniu din Armenia, reprezentanți ai procuraturii generale și poliției, precum și reprezentanții OSCE Armenia. Întrevederea a avut drept scop preluarea bunelor practici ale raionului Ștefan Vodă în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, precum și asistenței victimelor.

În debutul ședinței, vicepreședintele raionului, dl Vasile Gherman a salutat membrii delegației și a accentuat necesitatea luptei cu fenomenul traficului de ființe umane care afectează atât cetățenii Armeniei, cât și a Republicii Moldova. Astfel, este important de a uni toate forțele, de a prelua experiența pozitivă pentru a asigura o activitate eficientă în prevenirea și combaterea traficului. După ce oaspeții au prezentat cadrul instituţional şi legal al Armeniei în acest domeniu, a urmat o discuție între profesionali din ambele părți. Membrii delegației au fost interesați să cunoască cum se activează în acest domeniu la nivel local, care sunt etapele de lucru cu victimele și potențiale victime ale traficului uman, în ce mod se rezolvă la noi unele problemele cu care se confruntă și Armenia. Au oferit informații din experiența de lucru dna Viorica Nastasiu, șefa direcției asistență socială și protecția familiei, dna Raisa Burduja, șefa direcției generale educație, dl Serghei Enii, șef al centului regional de coordonare al Direcției Regionale Est al Poliției de Frontieră, dna Aliona Muntean, șefa secției administrație publică și secretara comisiei antitrafic, dl Vasile Gherman, președintele acestei comisiei. Astfel, în cadrul discuțiilor membrii delegației au apreciat deschiderea și sinceritatea părții moldovenești, au subliniat utilitatea practică a vizitei de lucru în raionul Ștefan Vodă.

Valentina GORNOSTALI, IP „PRIER”

 

dsc00189dsc00192dsc00193dsc00199dsc00201