Noutăți

Sărbătoarea Învierii, văzută prin ochi de copil

Cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, după spusele creştinilor de pretutindeni, e sărbătoarea Paştelui. Paştele sau Învierea Domnului, pentru că în această zi „Hristos a înviat din morţi cu moartea spre moarte călcând şi celor din morminte viață dăruindu-le”, iar pe cei vii răscumpărându-i de sub jugul păcatului şi împăcându-l cu Dumnezeu.

Centrul raional de creaţie a copiilor şi adolescenţilor Ştefan Vodă omagiază aceasta sfântă sărbătoare prin desfăşurarea expoziţiei – concurs cu genericul „Sfânta sărbătoare a Învierii, văzută prin ochi de copil”, perioada 27 aprilie-05 mai 2016.

Expoziţia cuprinde lucrări de artizanat confecţionate de copii în diverse tehnici şi metode. Lucrările expuse reprezentă crucea, lumânarea, biserica ca simboluri ale credinţei şi speranţei, ouă decorate şi ouă încondeiate, desene, colaj, compoziţii din mărgeluțe, aţă, lentă, hârtie ce ne încânta privirea şi inima. Copiii în frumoasele lucrări colorate au redat și legendele creştine:

Ouă roşii – patimile lui Isus Hristos. Oul, purtător de viață, devine un simbol al regenerării, al purificării și al veşniciei.

Răstignirea și Învierea – reînvierea naturii primăvara cu reluarea ciclurilor vieții.

Roșu – simbol al sângelui, soarelui, focului, al dragostei și bucuriei de viață.

Galbenul – lumină, tinerețe, fericire, ospitalitate, recoltă.

Pasca coaptă o singură dată pe an, de Sfintele Paşti are o formă rotundă, pentru că se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Având la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit.

Iată câteva secvenţe din „frumuseţile pascale” lucrate manual de copiii noştri.

Vă dorim sărbători fericite alături de cei dragi cu noi speranţe şi realizări! Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse belşug şi bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă ridice sufletele spre noi trepte spirituale şi să vă însoţească paşii pe drumul vieţii!  Hristos a înviat!

Vera LAZAREV, director CRCCA Ştefan Vodă