La 13 octombrie curent, raionul Ștefan Vodă a găzduit una din cele mai frumoase sărbători ale anotimpului – Ziua Națională a Vinului-2018 care a fost organizată de Consiliul Raional cu implicarea direcției cultură, tineret, sport și turism, direcției agricultură și alimentație, direcției economie, direcției generale educație, aparatului președintelui raionului. (Imaginile de la eveniment sunt plasate în rubrica „Galerie foto”)
Sărbătoarea s-a desfășurat sub genericul „Vin din sufletul Moldovei”. 25 de producători vinicoli, număr record, au prezentat produsul mândriei naționale și al tradițiilor în vinificație.
Conducerea raionului: dl Nicolae Molozea, președintele raionului, vicepreședinții domnii Vasile Gherman și Alexandru Pavlicenco, dl Igor Vremea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, consilierii raionali au salutat locuitorii raionului, participanți la parada spectaculoasă cu genericul „Ștefan Vodă în straie de sărbătoare medievală”. Sute de personaje de evul mediu: cavaleri, domnițe, bufoni, negustori, breslași, domnitori, boieri, pârcălabi, oșteni, străjeri, țărani, țigani, lăutari, pictori, dansatori, dogari, meșteșugari, vânători – au defilat în alai pe Piața Libertății creând o atmosferă unei sărbători dintr-o epocă pe care n-am trăit-o însă care fascinează publicul și trezește curiozitatea de a cunoaște mai bine trecutul localităților noastre.
Prezentatorul, Daniel Tudoreanu, a menționat că este imposibil de a restaura perfect perioada medievală dar câteva legături se pot face ca sărbătoarea să triumfe în atmosfera timpurilor. Și domnițele care au dansat ca în vremurile străvechi au adus acel parfum specific epocii medievale.
Comitetul organizatoric a sărbătorii au reușit să realizeze o simbioză organică dintre rodul muncii viticultorilor și vinificatorilor și comorile spirituale ale neamului nostru.
În continuare cei prezenți la sărbătoare au vizitat curțile mici improvizate ale gospodarilor din diferite localități, împodobite cu darurile toamnei, expoziții agricole, ateliere meșteșugărești cu fierari, brutari, cizmari. Doritorii au degustat vinul produs în condiții de casă, au servit din bucatele tradiționale pregătite de mâinile gospodinelor iscusite.
Până la deschiderea oficială a sărbătorii care a avut loc la ora 10.00, orășenii și oaspeții au avut posibilitatea să procure legume și fructe, carne și alte produse la iarmarocul agricol.
La finalul sărbătorii a avut loc ceremonia de decernare a premiilor producătorilor care au fost cei mai buni la diverse categorii, menționarea celor mai prodigioase colective artistice și a celor mai relevante expoziții.
Astfel, în nominalizarea „Cel mai bun vin de casă” marele premiu „Polobocul de aur” a fost acordat dlui Semion Hîncu din s. Volintiri, în nominalizarea „Cel mai bun vin roșu de casă” primul loc a ocupat Valentin Caracaș din s. Copceac, iar în nominalizarea „Cel mai bun vin alb de casă” – Vasile Orghian din s. Semionovca.
Marele premiul al Consiliului raional a fost înmânat primăriei s. Talmaza.
A fost o sărbătoare frumoasă, cu emoții și trăiri pozitive, cu veselie și voie bună.
Comitetul organizatoric aduce mulțumiri primăriilor, tuturor participanților din 14 localități, dintre care 12 au participat în parada costumelor și altor recuzite medievale; școlilor de arte din Ștefan Vodă și Olănești, meșterilor populari, colectivelor artistice, Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă, fanfarei din s. Feștelița și fanfarei de copii din Ștefan Vodă. Această realizare de zile mari se datorează eforturilor comune ale tuturor participanților. La mai mult și la mai mare!