Azi, 29 iulie 2019, conducerea raionului în plina componență, o echipă de specialiști ai Consiliului raional și dna Zinaida Marin, primar de Răscăieți, au desfășurat o ședință de lucru mobilă la înălțimea Lomachin unde reconstrucția memorialului a ajuns la ultima sută de metri. Sursele necesare pentru reparație au fost alocate de către organizația pentru apărarea drepturilor slavilor „Vece” din Republica Moldova și Consiliul raional Ștefan Vodă.
Inaugurarea solemnă a memorialului este preconizată pentru 23 august curent. 75 ani în urmă aici au avut loc lupte crâncene în cadrul operațiunii militare Iași-Chișinău care a finalizat cu eliberarea raionului de sub jugul fascist. Aici 11 militari de diferite naționalități au săvârșit o faptă eroică fără precedent care a intrat în analele militare.
Președintele raionului, dl Iurie Moiseev, a pus în discuție mai multe momente organizatorice ce țin de organizarea sărbătorii la cel mai înalt nivel. De menționat, că la inaugurarea memorialului va participa o delegație numeroasă din Rusia și Ucraina, inclusiv ambasadorii acestor țări în Moldova.
Astfel, au fost repartizate sarcini concrete fiecărui membru a grupului de lucru în conformitate cu obligațiunile de serviciu. Volumul de lucru este destul de mare, timp a rămas puțin, astfel la toate nivelurile se vor depune eforturi susținute pentru ca deschiderea memorialului să rămână în istoria raionului ca o filă de neuitat.
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”