Noutăți

Recomandările Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă pentru părinți și copii în perioada sărbătorilor de iarnă

Pentru prevenirea diferitelor fapte antisociale şi prevenirea victimizării copiilor, Inspectoratul de poliție Ştefan Vodă, în perioada 17-21 decembrie 2019, a desfășurat activități de informare în cadrul cărora elevii instituţiilor de învățământ din teritoriul deservit au fost familiarizați cu măsurile de securitate personală în perioada vacanței de iarnă și în timpul sărbătorilor, reguli de comportament pentru prevenirea violenței, consecințele fumatului și consumului de alcool și substanțe narcotice, măsurile de securitate în timpul săniuşului.

Totodată Inspectoratul de Poliție Ştefan Vodă recomandă părinților:

– Discutaţi deschis cu copilul vostru, despre cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte, asiguraţi-vă că acesta cunoaşte numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora.

– Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat.

– Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.

– Nu-l trimiteţi singur să cumpere ceva.

– Dacă s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil.

– Amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

–  Evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute şi aflarea copiilor în locuri deschise, suflate de vânt.

Atenţie la posibilele accidente cu mijloace aparent inofensive:

– Împodobirea bradului, lumânările decorative, jucăriile care nu corespund vârstei copilului, toate acestea îi pot pune sănătatea în pericol.

– Totodată, dacă mergeţi la cumpărături împreună cu copiii, supravegheaţi-i în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate (pieţe, magazine mari), unde se pot rătăci.

– În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil

Inspectoratul Poliţie Ștefan Vodă  la numărul unic ,,112”.

  Recomandări  pentru copii:

– Nu mergeţi la joacă la bazinele acvatice, lacuri sau râuri, oricât de rezistent ar părea stratul de gheață.

– Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase!

– Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător .

– Atenţie la „lumea virtuală”!

– Nu oferiți  date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.

– Circulați  numai pe trotuare.

– După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, folosiți îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE ȘTEFAN VODĂ, VĂ DOREȘTE  SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI  DE CEI DRAGI !