Noutăți

Realizarea incontestabilă a centrului social din Olănești

Trăim în timpuri deloc ușoare, banul și politicul fiind în capul mesei. Mai nimic nu se face dezinteresat, în scopuri nobile și în bază de voluntariat. Din acest punct de vedere ceea ce s-a întâmplat la Centrul de asistență socială pentru cuplu mamă-copil și pentru copii în situații de risc din s. Olănești pare incredibil.

În cazul colectivului centrului social nominalizat ași perifraza, la plural, cunoscută zicală populară – „Oamenii sfințesc locul”, deoarece toți angajații instituției, în frunte cu noul manager, dna Maria Stavarachi, benevol și fără remunerare, s-au implicat în reparația interioară a edificiului. Timp de aproape două luni s-a lucrat, în sens direct și indirect, în sudoarea frunții pentru a transforma încăperile nereparate un deceniu în adevărate podoabe cu podele schimbate, tavane și pereți reparați și vopsiți în culori vii etc. Centrul n-a fost închis, angajații muncind pe două fronturi, în primul rând având grijă de beneficiari.

Astfel, în anul 2019 centrului au fost alocate 150 mii lei pentru reparația acoperișului și schimbarea sistemului de încălzire. De alte surse financiare instituția nu dispunea. Însă aici nu s-a pus punct, ci virgulă deoarece la ședința comună angajații au decis să repare încăperile centrului cu forțele proprii.  Toate lucrătoarele au mâini de aur și experiență în domeniu reparației (majoritatea a fost nevoită să muncească pe la construcții din Rusia). Când pe parcurs au apărut mai multe probleme, în ajutor au venit oamenii neindiferenți și cu suflet mare care se gândesc la viitorul copiilor și a țării. Contribuția lor, financiară și fizică, este de neprețuit și tot colectivul centrului aduce sincere mulțumiri și urări de bine parohului bisericii s. Olănești părintelui Constantin Portărescu, dlor Aurel Burcovschi, antreprenor agricol, locuitor al s. Olănești, Serghei Țurcan, agent economic, ÎI „Oprea Valerii”, Oleg Zagaidalov, întreprinzător, SRL „MilbatComerț”, Zinaida Mușat, agent economic din localitate, Maria Harcenco, organizația obștească „Soroptimist” din or. Ștefan Vodă, Elena Trangă, agent economic din s. Olănești, Adrian Cabac, băștinașul care locuiește la Chișinău, Vitalie Pronoza, SRL „TermProvit”, or. Ștefan Vodă, Victor Damaschin și Iurie Șandrian, meșteri în construcții din s. Olănești, Victor Paiu, locuitor al s. Olănești, primăria s. Talmaza.

La 5 august curent, la centrul social din Olănești, au venit cu o misiune importantă dl Vasile Gherman, vicepreședintele raionului, și dna Aurica Cebotari, șefa direcției generale asistența socială și protecția familiei. Ambii oaspeți au rămas fără cuvinte văzând rezultatele eforturilor depuse de către întregul colectiv – calitatea lucrărilor efectuate cu adevărat uimește, deoarece sunt îndeplinite la un nivel înalt, profesionist. Dna Maria Stavarachi a subliniat că s-a muncit cu mult suflet deoarece membrii colectivului au dorit să creeze cele mai bune condiții pentru beneficiarii centrului, dar și să îmbunătățească condițiile de lucru pentru ei înseși.

Dl Gherman a adus sincere mulțumiri colectivului centrului și fiecărui membru în parte din numele propriu și a dlui Iurie Moiseev, președintele raionului, Consiliului raional pentru munca fructuoasă depusă din bună voie pentru creșterea și educația copiilor rămași fără ocrotirea părintească. Vicepreședintele a înmânat colectivului Diploma de Onoare a Consiliului raional.

Dna Aurica Cebotari s-a arătat foarte mândră de colectivul centrului, mulțumind pentru inițiativa realizată cu mult succes. „Astăzi mi-am dat seama că am făcut cu toții o alegere corectă, numind pe dna Stavarachi în funcția de manager al centrului deoarece în timp foarte scurt s-au produs multe schimbări benefice în ceea ce ține de baza materială, și nu numai. Este un colectiv unit, profesionist, membrii având calități omenești excepționale. Meritați cea mai înaltă apreciere, inclusiv materială, însă pentru anul 2019 premiile au fost amânate, reparăm situația în anul 2020”, a conchis șefa DGASPF.

Conducerea raionului dorește ca toată comunitatea raională să cunoască pe nume pe acei care au săvârșit o faptă incontestabilă întru binele comun: Maria Stavarachi, managerul centrului, Zinaida Portărescu, pedagog social, Cristina Pascaluța, psiholog, Lidia Jaltîr, asistent medical, asistenții sociali Victoria Nirean, Natalia Nicu, Svetlana Muntean, Olesea Cauș, Elena Căpșuna, Diana Arpenti, Alla Cătărău, intendentul Svetlana Ostafi, Victor Mititel, lucrător auxiliar, Elena Cătărău, bucătar, Anastasia Vaculovschi, bucătar.

Cu profund respect, Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”