La 13 aprilie 2020 în raionul Ștefan Vodă este înregistrat doar UN caz cu Covid-19, dar aceasta înseamnă că și în continuare trebuie să manifestăm responsabilitate și prudență în acțiunile noastre :
- Să ne spălăm pe mâini cât mai des, cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde;
- Să ne acoperim gura și nasul, atunci când strănutăm sau tușim , mai ales în public (corect este în încheietura cotului!).
- Să nu atingem fața cu mâinile.
- Să păstrăm distanța socială de cel puțin 1 metru.
- Pe cât posibil, dezinfectați suprafețele cu care intrați contact.
Stați acasă!
Folosiți masca de protecție și mânuși în locuri publice.
Totodată Vă informăm că din momentul înregistrării primului caz de coronavirus de către Comisia raională pentru situații excepționale au fost întreprinse un șir de acțiuni. Au fost restricționate activitățile instituțiilor economiei naționale din raionul Ștefan Vodă prin reducerea la maxim a angajaților implicați, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și regulilor de comportament și anume a entităților :
ÎM DP „Apă Canal” Ștefan Vodă;
S.R.L. „ Ștefan Vodă-gaz” și „ Rotalin-Gaz Trading” S.R.L.;
„Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L.;
Serviciile de urgență 112 și Poliția de Frontieră;
SA „Drumuri-Căușeni” district Ștefan Vodă;
Secția administrativ militară Ștefan Vodă;
Direcția teritorială pentru siguranța alimentelor Căușeni, Ștefan Vodă;
SA „Moldtelecom”, filiala Ștefan Vodă;
Direcția asistență socială și protecția familiei Ștefan Vodă;
Filialele băncilor din r-ul Ștefan Vodă
Oficiile poștale din r-ul Ștefan Vodă.
La inițiativa dlui Vladimir Baligari, vicepreședinte al raionului au fost realizate trei ședințe (prin viber) cu implicarea activă a dlui Iurie Moiseev, consilier raional, conducătorii instituțiilor medicale (Mariana Haret și Anatolie Balanețchi, Igor Sîrghi), primarilor din localitățile Ștefan Vodă, Talmaza, Crocmaz, Ștefănești, Răscăieți, Purcari, Slobozia, Cioburciu, Feștelița, Copceac, Carahasani, Popeasca, Alava. La una de ședințe au participat și Secretarii de Stat de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dl Constantin Rîmiș și dl Alexandru Holostenco, dl Oleg Lozan, directorul Școlii de Management în Sănătate Publică. În cadrul ședințelor au fost abordate problemele din localități, nivelul de dotare a instituțiilor medicale și acțiunile ce trebuie întreprinse pentru redresarea situației.
La situația de 13 aprilie 2020 în lista acțiunilor se înscriu și:
* Efectuarea testelor la Covid-19 a 32 persoane (primari, lucrători medicali, membrii punctului de dirijare, 3 funcționari publici)—au fost alocați 22320 lei
* Alimentarea militarilor, antrenați în asigurarea carantinei—29000 lei
* procurarea măștilor, care au fost distribuite prin localități—18000 lei.
Au fost remise adresări Președintelui Republicii Moldovei, Președintelui Parlamentului RM, Prim-Ministrului cu necesarul pentru instituțiile medicale.
A fost deschis cont pentru colectarea fondului financiar de susținere a instituțiilor medicale din raion în contextul depășirii situației de criză prin infecția COVID-19, unde pot dona atât persoanele fizice, cât și cele juridice.
În permanență 24/24 ore în cadrul Consiliului raional Ștefan Vodă, sala de ședințe , et.IV, activează punctul de dirijarea care acordă asistență punctelor de dirijare din primării și asigură funcționarea acestora.