Aferent invitației președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, în perioada 09 – 10 februarie 2023, vicepreședinta raionului, Valentina Barbei și șeful Direcției economie și atragerea investițiilor, Moloman Sergiu au participat la workshopul pentru proiecte transfrontaliere, ce s-a desfășurat în incinta Casei Muzeelor din municipiul Iași și la care au participat peste 60 reprezentanți ai APL de nivelul II din Republica Moldova.
În cadrul evenimentului a fost prezentat Programul INTERREG IV-a Next România – Republica Moldova 2021 – 2027, varianta în limba română, discutate prioritățile programului și posibile proiectele. Totodată, au fost abordate provocările și oportunitățile oferite de finanțările europene nerambursabile cu specialiștii din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iași, Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă a Consiliului Județean Iași.
Participanții la eveniment au avut posibilitate de a se documenta cu rezultatele implementării proiectelor finanțate prin intermediul fondurilor transfrontaliere, oferindu-li-se posilitatea să efectueze unui tur ghidat al Casei Muzeelor și vizită la obiectivul cultural „Muzeul Ion Creangă”, reabilitat prin intermediul proiectului «Călător pe meridiane culturale», ce este implementat în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Județean Iași (România), Consiliul Raional și Primăria orașului Fălești (Republica Moldova).
În perioada următoare vor avea loc instruiri organizate de către Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră atât în România, cât și în Republica Moldova, iar Consiliul Județean Iași va informa partenerii din Republica Moldova despre programul instruirilor pentru a putea fi pregătite la timp proiectele care vor fi depuse pentru accesarea fondurilor din exercițiul financiar 2021-2027.
Moloman Sergiu, Direcția economie și atragerea investițiilor