În perioada 19–22 august anul curent, Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova, a organizat în Parcul Catedralei Metropolitane din or. Chișinău, târgul cu expoziție și comerț a produselor apicole.
Direcția agricultură și alimentație Ștefan Vodă a fost reprezentată de către specialistul principal în problemele zootehniei, dl Grigore Coban, care s-a preocupat și de organizarea participării la târg a apicultorilor din raionul nostru.
Din numărul total de 15 participanți la expoziție, 3 apicultori au fost din raionul Ștefan Vodă: Meleștean Ion, președintele Asociației apicultorilor din ȘtefanVodă, Pîslari Andrei din s. Alava și Coban Nina din s. Volintiri.
Participanții au rămas profund impresionați de eveniment, care le-a oferit posibilitatea de a-și demonstra rodul muncii, promovându-și produsele apicole și, totodată oferind posibilitatea locuitorilor capitalei de a procura produse autohtone de calitate direct de la producător.
Diana Rusu, șef direcție agricultură și alimentație