Conform Deciziei Comisiei Republicane pentru Situații Excepționale și a Hotărârii Comisiei respective din raionul Ștefan Vodă, în satele Crocmaz și Palanca, unde au fost anterior înregistrate 3 focare de pestă porcină africană, au fost nimicite porcinele din sectorul privat și de la ferme. Procedura a fost inițiată în scop de stopare a răspândirii virusului pe arii extinse.
Astfel, la Crocmaz au fost lichidate două ferme: una cu un efectiv de 96 de porcine, alta de 47 de animale. Au fost nimicite 160 de porcine întreținute în gospodăriile private. La Palanca medicii veterinari au nimicit 38 de animale din 113 porcine înregistrate deoarece locuitorii satului au sacrificat animalele anticipând procedura de nimicire a porcilor.
Animalele au fost nimicite de către medicii veterinari, instruiți special pentru efectuarea acestei proceduri. Cadavrele animalelor au fost înhumate într-o groapă amenajată la marginea satului Crocmaz, această acțiune fiind coordonată cu inspectoratul ecologic raional. Un grup de specialiști de la Centrul Republican de Diagnostică Veterinară au efectuat la fața locului lucrările de dezinfectare cu soluții speciale. Comisiile formate din consilieri locali, reprezentantul direcției agricultură și alimentație, medicul veterinar și proprietarul animalului au evaluat fiecare animal aparte și au fixat în fișele de evaluare întocmite numărul și greutatea animalelor nimicite, pentru ca deținătorii de animale să poată primi compensațiile cuvenite. Astfel, proprietarii purceilor de reproducere cu greutatea până la 10 kg inclusiv vor primi a câte 90 de lei pentru un kg, de la 11 până la 20 de kg inclusiv – a câte 60 de lei pentru un kg, de la 21 de kg în sus – a câte 28 de lei pentru un kilogram de carne de porcină. Conform procedurii stabilite, pe parcursul unui an se interzice creșterea porcinilor în satele Crocmaz și Palanca.