Printre acei 30 de tineri vocalişti din întreaga ţară care au participat la prima ediţie a Concursului naţional de interpretare canto estradă şi academic „Sonus”, lansată la Chişinău de către Asociaţia Coral-Muzicală din Moldova la 8 mai curent, au fost și interpreții din raionul Ștefan Vodă. Concursul are drept scop de a promova muzica de estradă din anii 60-90, muzica pop din repertoriul universal şi canto academic. Mai mult, acest concurs își propune să devină o platformă de promovare a tinerilor muzicieni și să realizeze o interacțiune personală și profesională între participanți.
În categoria de vârstă de la 14 la 16 s-au înscris trei vocaliste de la școala de arte Olănești. Prestația fetelor noastre a fost una de succes, deși concurența a fost serioasă. Astfel, Maria Fleștar și Elena Deliu au fost menționate cu diplome de participare, iar Arina Bădulescu a ocupat locul doi.
Tina Verebcean a participat în categoria de vârstă de la 15 la 18 ani în două nominalizări concomitent. Prin urmare, la canto academic a fost decernată cu diplomă pentru participare, la canto de estradă a ocupat locul III.
Alături de participanți, până în ultimul moment, a fost dl Eugen Pahomov, profesor de canto al școlii de arte din Olănești care a trăit emoții profunde, însă a știut cum să ridice moralul elevelor prin sfaturi utile și cuvinte calde de susținere. E mare meritul pedagogului că vocalistele noastre s-au prezentat la un nivel foarte bun, cucerind simpatia publicului și a juraților. Felicitări! La mai mult și la mai mare!