1.Preistoria
La 19 august curent locuitorii s. Căplani au avut parte de o un eveniment deosebit, sărbătoare de suflet care va intra în istoria contemporană a satului sub genericul „Ziua izvoarelor”. Mulți membri a comunității în frunte cu primarul, dl Valeriu Tabunșcic, au depus eforturi susținute pentru a renova cel mai pitoresc colțișor al satului numit în popor „La cișmea”. Aici, din rocă medievală își i-au viață în jur de 20 de izvoare cu apă lină și curată care au fost amenajate în cascade.
Decizia de a renova izvoarele și a crea o zonă de agrement luată la adunarea satului a fost susținută de consiliul local care a alocat în acest scop 40 mii lei. Sub supravegherea dlui Valeriu Iuraș, șef al gospodăriei comunale, au muncit 7 angajați la lucrări publice ai primăriei și voluntarii. Crucea deasupra izvorului principal a fost construită de către mâinile iscusite ale lemnarilor, domnilor Serghei Bolozan și Mihai Calancea. Împreună cu lucrătorii de la amenajare dl Mihai Calancea a meșterit 4 leagăne (balansoare) în stil rustic. „La cișmea” au apărut băncile din lemn, scena pentru artiști. Munca depusă a fost apreciată de toată lumea prezentă la eveniment.
- Ziua izvoarelor „La cișmea”
La sărbătoare, în afară de localnici, au venit și oaspeți din Ștefan Vodă, Ucraina și România. Astfel, au fost alături de căplaneni în această zi însemnată dl Nicolae Molozea, președintele raionului, dl Vasile Gherman, vicepreședintele raionului, dl Igor Vremea, deputatul democrat, dl Constantin Vacariu, primarul s. Arpașu de Jos din Transilvania, România, băștinașii, stabiliți cu traiul în alte localități și capitala țării. Este frumos să vezi adunați împreună oameni veseli, bine dispuși, cu zâmbete pe față. Și mai frumos e să vezi copii și adulți îmbrăcați în haine naționale, în costume care au purtat strămoșii.
Programul sărbătorii a avut mai multe compartimente. După înscenarea costumată, cu țărani și țărance care spălau rufe la izvor, turci și hanul Crimeii Caplan Ghirei, a istoriei satului și a cișmelei au ieșit în scena improvizată poeții satului, dl Andrei Cotorobai, dna Valentina Grosu, cu dedicații frumoase, frații Bulai, Petru și Simion. Dl Petru Bulai a compus și imnul satului pe care l-a prezentat personal. A urmat sfințirea cișmelei de către parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” preotul Iurie însoțit de corul bisericesc.
După ce artiștii amatori locali, ansamblul „Țărăncuța”, a prezentat un miniconcert, în scenă au fost invitați oaspeții de onoare. Dl Nicolae Molozea a felicitat administrația publică locală, locuitorii satului, pe toți cei care au participat cu finanțe sau muncă la renovarea izvoarelor și crearea zonei de agrement pentru toți localnicii și turiști. Consiliul Raional a susținut inițiativa și implicarea comunității în acest proiect social alocând 30 mii lei. În s. Căplani se fac multe lucruri bune – se construiesc drumuri, școala sportivă, se repară biserica etc., a menționat președintele raionului. În semn de apreciere a activității prodigioase, dl Tabunșcic a fost decernat cu Diploma de Onoare a Consiliului Raional și cadou de preț.
Grație gestului generos al băștinașului, omului de afaceri din Chișinău, dlui Andrei Filip Grigoriev, prezența a savurat spectacolul muzical prezentat de către ansamblul etno-folcloric „Moștenitorii”.
Agenții economici locali, dnii Pavel Negru, Anatol Grosu și Vasile Bacal, au sponsorizat ospățul – vin și 500 de mititei – pentru toată lumea prezentă la eveniment.
Organizatorii, adică echipa primăriei, bravo lor, s-au străduit să creeze o sărbătoare pentru toți, de la mic la mare. Copiii au avut parte de distracții (carusel, tobogan, trambulină) și dulciuri gratuite, iar doritorii din maturi au putut servi un păhărel de vin.
- Postfață
Nu este ușor să pregătești o activitate multiaspectuală de amploare, nu poți prevedea toate momentele care pot să apară pe parcurs, însă în ansamblu sărbătoarea a reușit. Dl Valeriu Tabunșcic împreună cu echipa de susținători și-a realizat visul – de a crea ceva frumos pentru sufletul omului, deoarece cu toate grijile materiale uităm să îngrijim de suflet. (Cu părere de rău, chestia aceasta s-a simțit și în această zi frumoasă.) A fost pus începutul bun, deși încă este mult de muncit. „Împreună vom reuși să facem lucruri și mai frumoase” – este credo primarului de Căplani.
La mai mult și la mai mare!
Valentina GORNOSTALI, IP „PRIER”