Noutăți

Pe potriva importanței evenimentului

Sărbătoarea unui sfert de veac de la proclamarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova s-a desfăşurat la Ştefan-Vodă într-un cadru festiv deosebit. Doar prin câteva detalii – banere, covoare, flori multe, cu gust şi noimă aranjate, enormul Drapel de Stat de pe edificiul Consiliului raional – Piaţa Libertăţii a obţinut un cu totul alt aspect. Dar principala deosebire o alcătuia prezenţa multor, foarte multor oameni veniţi în piaţă – în straie de sărbătoare sau costume naţionale, cu flori şi steguleţe tricolore. După intonarea Imnului de Stat şi depunerea de flori, începu partea oficială a acestei acţiuni complexe cu genericul „Inima mea e Moldova”. Dar înainte de asta câteva fete au intrat în centrul pieţei cu tricolorul Moldovei desfăşurat şi au rămas acolo pe parcursul acestui eveniment. A fost un detaliu simbolic ce a imprimat acţiunii atât oficialitate, cât şi emotivitate.

În imediata apropiere a monumentului se postează conducerea raionului în persoana preşedintelui raionului dlui Nicolae Molozea, vicepreşedinţilor raionului dlor Vasile Gherman şi Alexandru Pavlicenco, primarul or. Ştefan-Vodă dl Gheorghe Anghel, consilieri raionali, Cetăţeni de Onoare ai raionului etc. Imediat după asta spectatorii au înţeles de ce se afla drapelul Moldovei în piaţă – începu următoarea filă a acţiunii – „Parada Tricolorului”. Primul a intrat încolonaţi în piaţă un grup nu prea numeros de veterani ai luptelor de pe Nistru din 1992, membri ai organizaţiei raionale a combatanţilor „Sf. Gheorghe”, condusă de colonelul în retragere Serghei Dodonov. Faptul că lor le-a revenit onoarea să deschidă „Parada Tricolorului” este semnul de recunoştinţă al organizatorilor acestei sărbători faţă de cei care au luptat pe Nistru. Apoi într-o coloană impecabilă au intrat în piaţă colaboratorii direcţiei regionale „Est” a Poliţiei de Frontieră, urmaţi de angajaţii secţiei situaţii excepţionale.

Dl Nicolae Molozea a fost cel care a deschis şirul cuvântărilor, mesajelor de felicitare.

–Primul lucru pe care ţin să-l fac acum este să vă felicit pe toţi cu multă căldură cu prilejul împlinirii unui sfert de veac din ziua proclamării independenţei Republicii Moldova, a specificat preşedintele raionului. Desigur, în aceşti 25 de ani ţara noastră şi noi am trecut prin mai multe încercări, uneori destul de dificile. Dar le-am depăşit. De aceea cred că Republica Moldova are un viitor – în numele copiilor noştri, neamului nostru. Dar pentru aceasta trebuie să depunem eforturi comune noi toţi, inclusiv cei care locuim în acest raion. Pentru Republica Moldova, sunt încrezut, există o cale spre prosperare, bunăstare. Suntem o ţară mică, dar putem prin efort comun să facem lucruri mari. Trebuie doar să ne unim, să mergem împreună pe calea aleasă, pe cale dreaptă – acolo unde sunt valorile şi democraţiile europene.

–Destul de mulţi moldoveni sunt nemulţumiţi de calea pe care a parcurs-o Moldova în 25 de ani, de conducerile ţării, menţionă în alocuţiunea sa dl Gheorghe Anghel. Dar hai să ne gândim: nu sunt prea mari aşteptările noastre? Ţările dezvoltate s-au consolidat timp de secole, noi existăm un sfert de veac. Şi apoi, conducerile vin şi pleacă, iar ţara rămâne. A venit timpul să înţelegem că de noi toţi – moldoveni, ucraineni, români, găgăuzi, ruşi, bulgari, care locuiesc aici depinde viitorul ţării noastre. Noi trebuie să ne unim eforturile, dar să nu întindem ţara ba într-o parte, ba în alta. Şi atunci, la sigur, vor veni timpurile bune pentru Moldova.

Cetăţeanul de Onoare al raionului dl Valeriu Belotcaci, conducătorul SRL „Focaro-Agro” din s. Copceac, în luarea sa de cuvânt a subliniat că în Moldova pot fi obţinute rezultate bune, dacă fiecare îşi face datoria profesionist şi cinstit, aducând drept argument rezultate ale activităţii gospodăriei din Copceac. Dl Vinidict Lutenco, consilier raional, lider al confederaţiei sindicatelor din raion, a ţinut să accentueze: „Astăzi facem bilanţurile unei pagini a istoriei noastre, a evenimentelor mai bune şi mai puţin bune în aceşti 25 de ani. Şi totuşi avem şanse să construim o ţară mai frumoasă, mai atrăgătoare. Să avem o ţară în care vreai să rămâi să trăieşti. Dar asta depinde de ce alegere facem noi, pe ce cale dorim să mergem. Să ne gândim bine la aceste momente.

Primarul de Căplani dl Valeriu Tabunşcic, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a specificat: „Salut, în primul rând, astăzi patrioţii Moldovei. Pentru că datorită patrioţilor am ajuns să obţinem şi să păstrăm independenţa şi suveranitatea ţării. Datorită patrioţilor Moldova n-a fost ruptă în mai multe bucăţi aşa cum o doreau unii. Dar ar fi bine să fie patriot fiecare dintre noi – primar, profesor, medic, agricultor, fiecare familie. Ştiu că mulţi nu sunt mulţumiţi de conducerile ţării pe care le-am avut. Dar cred că în 25 de ani a crescut o generaţie nouă de tineri inteligenţi, oneşti, care pot duce ţara pe calea cea dreaptă, calea pe care vom ajunge la o Moldovă prosperă şi independentă.”

Doi dintre cei mai valoroşi solişti din raion Leonid şi Mihail Caijbârnă au interpretat cu mult har vestita melodie „Inima mea e Moldova”, fiind susţinuţi prin aplauze şi intonarea, practic, de toţi care erau prezenţi în Piaţa Libertăţii.

Un moment culminat al evenimentului l-a constituit „Hora neamului”, în care au fost antrenaţi cel puţin 250 de oameni, care au acoperit toată piaţa. Hora s-a încins cu adevărat, aşa încât a durat circa 10 minute. Apoi veni o surpriză din partea cicliştilor amatori din Moldova care au parcurs traseul Chişinău–Anenii Noi-Căuşeni special pentru a ajunge anume în această zi la Ştefan-Vodă. Liderul acestui grup de sportivi Vasile Fotescu s-a adresat cu un călduros mesaj din partea cicliştilor amatori din Moldova.

Programul zilei de sărbătoare continuă prin festivalul-concurs raional de cântec şi poezie patriotică „Cine are dor de plai”, care a avut loc în casa orăşenească de cultură cu începere de la ora 12.00. La ora 16.00 a urmat un program artistic cu expoziţii cu genericul „Legământ”. La ora 18.00 doritorii au putut să se delecteze audiind muzică de promenadă, iar la ora 20.00, cu concursul primăriei or. Ştefan-Vodă, s-a desfăşurat hora de sărbătoare „Să trăiască neamul meu”.

A fost, indiscutabil, o sărbătoare realizată cu mult har, generozitate, care a trezit multe emoţii pozitive, dar şi la un foarte înalt nivel de organizare. Altfel spus, a fost o veritabilă sărbătoare – pe potriva importanţei acestui eveniment de anvergură naţională.

Sursa: PRIER-info

DSC00383DSC00374DSC00379DSC00382DSC00393DSC00403