Prin ce se deosebește optimistul de pesimist? Într-o situație grea de viață pesimistul spune disperat: „Gata, mai rău nu poate să fie!” Iar optimistul răspunde cu încredere mare: „Încă cum poate!”.
Am început materialul cu un banc deoarece cunosc că eroul materialului meu, Constantin Petre, conducătorul căminului cultural din sătucul Marianca de Jos, este un om cu simțul umorului, căruia îi plac glumele ce fac viața mai veselă, mai frumoasă. Constantin este optimist, dar nu ca acela din banc: în orice situație, dânsul preferă să vadă partea bună a lucrurilor, pentru el paharul întotdeauna e plin pe jumătate, deși viața l-a supus la încercări grele.
De mai mulți ani Constantin activează în domeniul care îi este aproape sufletului – cultura. O perioadă bunicică din viață, în jur de 10 ani, a lucrat la școala din s. Alava unde, cu mult drag, s-a ocupat de educația muzicală a elevilor, însă mereu simțea un gol, o neîmplinire. Până la urmă soarta le-a pus pe toate la loc: la Alava a cunoscut-o pe Maria, învățătoare de clasele primare, și a cerut-o în căsătorie, apoi tânăra familie a procurat o casă la Marianca de Jos; în 2006 Constantin s-a angajat în calitate de conducător artistic la căminul cultural din sat, unde acum este director.
Deseori mă gândesc că nimic în viața aceasta nu este întâmplător… Constantin s-a născut în s. Volintiri, sat bogat în tradiții culturale, unde au activat oameni talentați în diferite genuri de artă și vestiți nu numai în raion și țară, ci și peste hotare. Mai mult ca atât, capul familiei lucra la casa de cultură, conducea ansamblul vocal-instrumental. Evident, tata vroia că copiii să-i urmeze calea. Toate încercările părintelui de a învăța fiul să cânte la ionică au eșuat – băiatul n-avea nicio atracție față de acest instrument muzical, nici față de muzică în general. Dar un eveniment minunat i-a schimbat radical viața – la Volintiri a venit cu concertul ansamblul „Contemporanul” condus de Mihai Dolgan. Băiatul a rămas vrăjit, cucerit de cele auzite și văzute pe scenă. Adânc impresionat, Constantin s-a întors acasă unde a dat ochii de acordeon. „O să învăț să cânt la acordeon de unul singur!”, a hotărât Costea. E ușor de zis, dar greu de făcut. Deși aproape nu cunoștea limba rusă, a învățat să cânte după carte pe care și acum o vede în față – „Самоучитель игры на aкордеоне”. Astfel că nu i-au fost deloc ușori primii pași pe lungul drum spre tărâmul muzical. Grație specialiștilor de la casa de cultură și tatălui său, Constantin, treptat, a învățat să cânte la saxofon, ionică, chitară ritm, chitară bas, tobe și fluier fără să urmeze vreo școală muzicală. După mine, fără talent muzical înnăscut acest lucru n-ar fi fost posibil. Fiind flăcău, a înțeles că prin muncă asiduă poți realiza multe lucruri frumoase apreciate de oameni. Și este important să-ți placă mult ceea de faci, altfel viața va fi o povară grea. Când Constantin a înțeles că nu poate trăi fără muzică, a dus documentele la școala de iluminare culturală din Soroca unde a dat examenele cu brio și s-a înscris la secția instrumente populare. După spusele lui Constantin, școala i-a dat mult în plan teoretic, nu practic, deoarece cânta bine la instrumentele muzicale. Încă un plus – a învățat acolo grafia latină. După absolvire, în anul 1993, s-a întors la Volintiri deoarece a fost trimis la școală de colhoz. Vremea era instabilă, loc de muncă nu era, de cultură n-avea nimeni nevoie. Constantin a fost bucuros să se angajeze profesor de educație muzicală la Alava. De la început în fiecare dimineață parcurgea 12 km de la Volintiri până la Alava pe jos (o oră și 45 de minute) sau cu bicicleta. Mult frig a mai strâns pe drumuri până când a închiriat o gazdă. Avea probleme cu rinichii încă din copilărie, când cânta cu tata pe la nunți iarna, în corturi reci. Făcea tratamente, ținea dieta strictă, însă boala avansa rapid. În 2007 medicii i-au spus răspicat: e nevoie de transplant de rinichi sau hemodializă. Donorul n-a fost găsit, iar la hemodializă nu erau locuri libere. Constantin s-a înscris în rând la această procedură. Dânsul își amintește: „Zi și noapte îl rugam pe Dumnezeu să mă ajute, să-mi salveze viața. Aveam doar 33 de ani, doi copii minori, atâtea visuri frumoase nerealizate. Dar când mi-am dat seama că cineva trebuie să moară ca să apară un loc liber la dializă, m-am îngrozit și am lăsat totul în voia sorții. Din fericire, a fost deschisă o secție nouă de dializă, mă duceam de două ori pe săptămână la spitalul din Chișinău, peste un timp – de trei ori. Mă simt relativ mai bine de când fac dializa de trei ori pe săptămână, însă știu că pot muri oricând. De aceea mă grăbesc să trăiesc, prețuiesc fiecare zi, nu las pe mâine ce pot face azi. Dacă vrei să trăiești din plin, trebuie să dai din coate cât mai tare…”
Puțini dintre oameni fără dizabilități trăiesc atât de intens. Datorită eforturilor depuse de director și susținerii primarului, căminul cultural care se află în incinta primăriei, a suferit multe schimbări benefice: încăperea a fost reparată cu puteri proprii (Constantin are mâini de aur și se pricepe la multe lucruri), s-au procurat aparatajul necesar și costume naționale. Mai mult, după ce a colindat Consiliul raional, ceata de colindători de la căminul cultural a primit în dar un acordeon. S-a muncit mult asupra textului contemporan al colindelor, asupra costumației, însă cu plăcere și voie bună. Directorul căminului, sau mai bine-zis, centrului cultural al acestui sătuc, a adunat în jurul său artiști amatori de diferite vârste care participă cu plăcere la activități culturale plămădite cu iscusință de conducătorul lor, care scrie singur scenariile, face repetiții, acompaniază vocaliștii etc. – lipsa de cadre se simte și la Marianca: specialiștii nu vor să activeze în cultură. „Dacă ar fi fost după bani, nici eu nu lucram, a recunoscut Constantin. Cât de greu n-ar fi fost material, îmi place mult ceea ce fac, lucrul acesta e în sângele meu…” Din numeroasele înregistrări foto și video poți vedea cât de frumos se sărbătoresc în sat Crăciunul, 8 Martie, 9 Mai, Ziua oamenilor în etate etc. Mă întreb: când și cum Constantin le reușește pe toate?
Constantin Petre mai are o realizare frumoasă – ansamblu-model „Fluieraș”. De obicei băieții nu prea se avântă în activitatea artistică, mai ales în zilele noastre, însă Constantin a găsit o cheiță la inimile lor. Fluieriștii din Marianca au participat cu succes la concursuri și festivaluri raionale și republicane, au fost laureați, au primit și premii speciale. Conducătorul colectivului este stimat și iubit de către membrii ansamblului, apreciat de colegi și de direcția cultură.
Are Constantin Petre o calitate admirabilă – simțul de mulțumire. Spitalul a devenit pentru dumnealui a doua casă, iar medicii și asistentele medicale – persoane apropiate sufletului. Tot s-a gândit cum să-și bucure a doua familie și a pregătit o surpriză pentru colectiv de Ziua profesională a lucrătorului medical – a venit cu ansamblu „Fluieraș” care le-a prezentat un concert frumos. Iar în anul trecut, de 8 Martie, a felicitat doamnele cu un buchet de melodii interpretate de membrii ansamblului și soții Sardari cu feciorul Vitalie, artiștii amatori cu voci superbe din satul natal Volintiri.
Constantin ține foarte mult la soția sa, Maria, care îi este alături la bine și la rău, pe care se ține casa și gospodăria (soțului îi este interzisă munca fizică grea). „Maria este om cald, frumos la suflet, mă înțelege și mă susține în toate, mereu mă așteaptă de la hemodializă cu masa întinsă. Are grijă mare de copii, nici cu mine nu-i vine deloc ușor. Îi mulțumesc pentru răbdare și dragoste, pentru fiecare clipă de neuitat trăită împreună”, a spus, profund emoționat, eroul materialului.
Constantin Petre are tot dreptul moral să se simtă om împlinit: au crescut cu soția doi copii buni (mintoși, cum se zice la moldoveni) și muncitori, are casă și masă, activează în domeniul îndrăgit, educă copiii satului să prețuiască tradițiile și folclorul neamului, frumosul în artă și viață. Muncește foarte mult, și niciodată nu arată lumii când să simte rău. Este optimist, mereu zâmbește. Mulțumește Domnului pentru fiecare zi trăită și să străduiește să facă cât mai mult bine pentru oamenii dragi și pentru toată lumea. Trăiește frumos…
Valentina GORNOSTALI
