Veșnicia s-a născut la sat (L.Blaga)
Secole de-a rândul se spune că frumosul va salva lumea. Calea cea mai sigură pentru a cultiva simţul frumosului, inclusiv a celui lăuntric, este intrarea în contact direct cu frumusețile autentice, prin însuşirea şi promovarea valorilor tradiţionale, acestea la rândul său formând un mijloc de comunicare deosebit de cel obişnuit. Doar astfel, trăim, dăinuim și ne afirmăm ca neam pentru veșnicie.
În condițiile ultimilor ani, în care pandemia a îndepărtat oameniii unul de altul, impunând într-un fel înlăturarea/îndepărtarea de vechile obiceiuri de a se întâlni la o petrecere, la o clacă… de a fi împreună împărtășind bucuria și necazul.
În dorința de comunicare și consolidare, precum de a reveni la valorile veșnice, ziua de 21 iulie curent, în satul Carahasani a fost de o maximă încărcătură emoțională, spirituală și pur creștinească, prin realizarea a două lucrări: săpatul fântînii și cositul ierbii. Semnificația duală fiind accentuată de prezența diferitor generații, dar și a primarului localității Oleg Ciobanu, a preotului Ioan, angajaților din domeniul culturii (Casa de Cultură, Biblioteca Publică), a grădiniței și reprezentanți ai diferitor profesii. Or, acolo unde este prezentă autoritatea publică locală, spiritualitatea, educația și cultura, este forță, înțelepciune și harul Atotputernicului.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, la inițiativa directorului Casei de Cultură, Dorel Cociu, cu susținerea primarului și binecuvântarea preotului, cu mâinile muncitoare a fost săpată o nouă fântână – izvorul dătător de viață. În lumea satului există cultul fântânii determinat de faptul că apa este nu numai un element vital, dar și spiritual asigurând perpetuarea vieții însăși.
Așa precum o făceau străbunii, în ajutor au fost invitați fântânarii numiți în popor ,,oameni din stele,,. Căutătorii de izvoare, după cum susțin bătrânii, sunt oameni înzestrați cu deosebite calități, cunoscând tainele apei și îndeletnicirea săpatului fântânii ce nu e dată oricui.
În zori de zi, odată găsit locul viitoarei fântâni, acesta, precum și inițierea lucrărilor au fost binecuvântate de preot, după care fântânarii Vladimir Pavaloi și Serghei Boiarchin (veniți din s.Viișoara), cu ajutorul localnicilor, săpând la 2,5 metri adâncime, au dat de izvor.
Munca a durat câteva ore, după care, odată terminată fântâna, preotul a oficiat slujba de sfințire, a scufundat în apă crucea din lemn și a turnat agheazmă.
Ctitorii fântânii (care cu timpul poate va avea și o denumire), au urmat strict tradiția păstrată din vremi seculare. 
După ruga celor prezenți către Domnul pentru pace, liniște, mântuire și apă limpede în fântână din care se va potoli setea un trecător, va fi adăpat un animal, va bea o pasăre, se va uda o plantă, a fost ascultat cuvântul preacucernicului părinte și adusă mulțumire fântânarilor. Gospodinele din sat au pregătit o masă cu bucate tradiționale. Nu a lipsit nici cuvântul de mulțumire al primarului, cântecul duios al lăutarului și plata fântânarului.
Cei mai în vârstă, au povestit tineretului din tradiții și obiceiuri: apă să nu iei de la fântână decât cu un vas folosit doar pentru aceasta; nu bagi în fântână vasul adus de acasă; înainte de a bea apă, dai un pic pământului; fântâna va seca dacă arunci înapoi apa scoasă din fântână; seara mai bine nu aduci apă de la fântână; nu mănânci când mergi să aduci apă că-ți pierzi memoria; pe drum nu vorbești că va fi ceartă în casă; iar dacă scalzi un copil cu apa adusă seara, stingi câțiva cărbuni în ea. Se spune că primele ape scoase din fântână trebuiesc duse la biserică pentru a fi botezat un copil. Se mai zice din bătrâni că, după doar câteva zile pe lângă fântâna nouă, cu apă bună, noaptea se va auzi orăcăitul unei broaște. Este broasca fântânii.
Tot în această zi, a fost realizat obiceiul cositului și adunatului ierbii – porcăitul, precum i se spune prin partea locului. Cei prezenți, îndeosebi copiii, au avut posibilitatea să vizualizeze lucrările începând de la pregătirea coasei prin trasul la cute (piatră de ascuțit). 
După care, puși pe treabă, bărbații au tras brazda, ,,culcând,, iarba la pământ până a se scutura roua. Femeile întorceau fânul cu furca pentru a-l prinde soarele amiezii și apoi îl adunau în porcănașe (grămăjoare). Asemenea clăcii, au muncit cu toții și, mulțumind Domnului, s-au bucurat de rezultatul trudei, s-au odihnit pe iarba cosită, au povestit din tradiții copiilor, au împletit coronițe, au făcut planuri de viitor împreună cu primarul și s-au întors de la coasă cu cântec, precum o făceau strămoșii noștri.
În seara zilei, în scena improvizată, oformată în stil tradițional, au răsunat cântecele autentice și încinsă hora neamului. Bravo organizatorilor și participanților! A fost nu doar o zi obișnuită de muncă, ci o activitate și, mai întîi de toate, o lecție de cultură spirituală, tradițională, ecologică și umană, sorbită cu mare interes îndeosebi de copii, prin care ne-am amintit de spusele lui C.Banacu: Moştenim nu numai o casă, o bucată de pământ, ci şi limba, credinţa, portul, obiceiurile…Această moştenire sufletească nu se poate măsura, e zestrea noastră cea mai de preţ…De la strămosi păstrăm dragostea de glie, de sat, graiul şi portul, datinile, mesteşugul, cântecele şi horele, într-un cuvânt tradiţia neamului. Dacă printr-o minune m-aş întâlni cu strămoşii mei, după acestea ne-am recunoaşte, prin ele ne-am întelege. Moştenirea culturală ne ajută să ne menţinem ca neam, ca popor.
Lia Banari, șefa serviciului protocol și relații cu publicul, DAP