Cultură, Tineret, Sport și Turism

O săptămână a tinereții și a tineretului

Direcția cultură Ștefan-Vodă de comun cu partenerii săi sociali în perioada 8-15 noiembrie a desfășurat un șir întreg de activități cultural-artistice, dedicate Zilei Naționale a Tineretului și Zilei Internaționale a Studentului. Astfel, au avut loc competiții sportive pentru „Cupa Zilei tineretului” la trântă, volei, tenis de masă. În muzeele sătești au fost organizate dezbateri despre îndeletnicirile tinerilor „De vorbă despre tradiții și istoria localității”. Bibliotecile publice din raion în cadrul campaniei umanitare „Din dragoste pentru comunitate” au primit în dar de la unii localnici cărți, îmbogățind fondurile.
La 15 noiembrie în casa de cultură or. Ștefan Vodă au avut loc două evenimente: expoziții și prezentarea colecțiilor vestimentare sub genericul „Urmele strămoșilor uitați” și spectacolul muzical „Și noi…”. Meșterul popular din s. Ermoclia, dna Natalia Popov, a expus spre vizionarea publicului diferite haine confecționate manual cu folosirea motivelor populare, iar dna Maria Harcenco din Ștefan Vodă a propus tinerilor haine în stil național pentru a le purta de zi cu zi de la firma „Lucas” care sunt în vânzare la magazinul „Ovațio”.
Spectacolul muzical a fost susținut de ansamblurile de muzica ușoară „Avantis” din s. Talmaza, „Activ” din s. Viișoara și „Strune de argint” din Ștefan Vodă. Au evoluat în scenă tinerele cântărețe, frumoase și talentate, Ana Dumitrașcu, Arina Bădulescu, Sandra Tocilă, Dorina Caijbârnă. A venit cu un salut muzical pentru tinerii din Ștefan Vodă dra Vlada Izotova din s. Grădinița, raionul Căușeni – despre aceasta surpriză plăcută n-au știut nimic nici organizatorii concertului.
La finele spectacolului dna Valentina Uța, șefa direcției cultură, tineret, sport și turism, a decernat cu diplomele direcției cultură pentru participarea activă în săptămâna tineretului ONG „Generația PRO”, „Fondul pentru tineri Ștefan Vodă” și participanții spectacolului muzical „Și noi…”