Noutăți

O donație valoroasă pentru fiecare locuitor al raionului

Dotarea spitalului raional cu echipament medical performant este una din cele mai importante sarcini ce stau în fața conducerii instituției pe parcursul mai multor ani, deoarece calitatea serviciilor prestate de medici depinde nu numai de profesionalismul lor. Spre regret, conform politicilor promovate de către Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină, reparația și dotarea instituțiilor medicale cu echipament este pusă pe umerele fondatorului, adică pe Consiliul raional. Deși Consiliul raional permanent a susținut instituțiile medicale, în fiecare an alocând surse financiare, însă necesitățile spitalului raional sunt cu mult mai mari decât posibilitățile bugetului raional. Deci, până la data de 16 mai  curent acest vis al medicilor părea să fie irealizabil, cel puțin în viitorul apropiat.

Evenimentul care s-a produs ieri este egal cu un miracol adevărat: Reprezentanța în Republica Moldova a Fundației „Viața și Lumina” din România a adus spitalului raional un lot impunător de ajutoare umanitare parvenite de la „Human Bridge” din Suedia.

Pentru informare: sediul Reprezentanței în Republica Moldova a Fundației „Viața și Lumina” din România se află în satul Purcari. Dl Anton Slobozianu, coordonatorul Fundației, a precizat că scopul organizației constă în contribuirea la ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate, domeniile de activitate fiind caritate și asistența socială. A fost adus ajutor și pentru direcția asistența socială și protecția familiei. Mai mult, nu este de prima dată când fundația aduce ajutor pentru raionul Ștefan Vodă, donația din 16 mai este a șasea la număr. Întrebat de ce acestea acțiuni caritabile de valoare nu sunt mediatizate, dl Slobozianu a punctat, că pentru bunătatea adevărată și omenia de care dau dovadă donatorii este străină orice reclamă…

Valoarea ultimului lot de ajutoare umanitare cu adevărat este foarte mare, iar pentru medici  este de neprețuit. Lista cu denumirea bunurilor distribuite numai spitalului raional enumeră 29 de poziții, printre care aparataj medical: pulsoximetru (10 bucăți), monitor medical staționar (5 buc.), infuzor automat cu presiune (2 buc.), cititor cardiac, spirometru spirolab, stație medicală cu monitor, gastroscop cu lumina rece, compresor medical, monitor de măsurat tensiunea arterială, endo/gastro/artroscop video (2 buc.), endo/sigmoido/colonoscop video și altele (vezi foto). Medicii din secția reanimare și anestezie, și nu numai sunt nespus de bucuroși, deoarece echipamentul va permite investigarea instrumentală calitativă a bolnavilor în spital fără a trimite pacienții la Chișinău. Dl Vasile Plămădeală, directorul spitalului, a precizat că costul unor aparate este de peste 400 mii lei.

Pe lângă aparataj atât de necesar pentru activitatea medicală spitalul a primit două tărgi, o masă mare și una mică de instrumente, 20 de paturi de spital, saltele, materiale de unica folosință, plapome, fețe de pernă, scutece pentru adulți etc.

„Transmiteți acestor oameni mărinimoși din România și Suedia recunoștința noastră profundă pentru ajutorul acordat. O să facem tot ce ne stă în puteri pentru a transpune în viață scopul Fundației „Viață și Lumină” – ajutorarea oamenilor aflați în dificultate de sănătate” – acest mesaj a transmis conducerea instituției și medicii din toate secțiile spitalului raional.

Președintele raionului, dl Nicolae Molozea, care a insistat ca toată lumea să fie informată despre ajutoarele primite din partea oamenilor străini cu suflet mare a promis că va fi expediată donatorilor din România și Suedia o scrisoare de mulțumire din partea medicilor, angajaților din sfera asistenței sociale și protecția familiei și tuturor locuitorilor raionului.

Cu adevărat, aceasta donație este pentru fiecare din noi, deoarece nimic nu este mai scump ca sănătatea…

Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”