Târgul de Crăciun, ediția a doua, organizat de Consiliul raional Ștefan Vodă, direcțiile cultură și economie, s-a desfășurat la 23 decembrie curent. La această manifestație multiaspectuală au fost prezenți conducerea raionului, consilierii raionali, șefii direcțiilor și instituțiilor, locuitorii urbei și oaspeții din alte localități. Au venit cu expoziții de măști tradiționale și cadouri confecționate manual, vin fiert, dulciuri și alte delicii culinare 26 de expozanți – agenții economici și meșterii populari din raion și or. Căușeni, Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă.
Dl Nicolae Molozea, președintele raionului, a salutat cordial prezența, a vorbit despre realizările comune obținute în anul ce pleacă în istorie, a felicitat cu sărbătorile de iarnă locuitorii raionului, dorindu-le o viață mai bună și realizări mai impresionate în anul 2019. Un mesaj de mulțumire aparte președintele raionului a adresat lucrătorilor de cultură, acestor promotori ai tradițiilor naționale care reușesc, în pofida tuturor greutăților timpului, să păstreze și dezvolte tezaurul de neprețuit al neamului nostru.
La fel de spectaculoasă și colorată a fost a doua parte a sărbătorii – sosirea Moș Crăciunilor din localitățile Alava, Lazo, Antonești, Căplani, Cioburciu, Copceac, Crocmaz, Feștelița, Olănești, Purcari, Semionovca, Talmaza, Talmaza, Ștefan Vodă, Slobozia. Fiecare Moș cu barbă albă a fost însoțit de o paradă impresionantă a personajelor folclorice tradiționale. De menționat, că la instrumentele muzicale a fanfarei din satul Slobozia au cântat numai Crăciuneii, iar parada or. Ștefan Vodă a surprins plăcut toată lumea prin varietatea și originalitatea prezentării. Astfel, alaiul Moș Crăciunilor a dovedit că tradițiile și obiceiurile de iarnă, atât a portului popular, cât și a mascaților, colindătorilor și urătorilor sunt vii, îmbogățindu-se de elemente nouă, contemporane.
Fiecare colectiv a colindat, în primul rând, raionul Ștefan Vodă care în această zi a împlinit 54 de ani de la fondare, conducerea și locuitorii raionului. Colindul „Noapte albă, noapte dalbă și mister” interpretat de artiștii amatori, mesajul principal „Nicăieri nu-i ca acasă de Crăciun” a vibrat în unison cu toate inimile care cunosc povara despărțirii cu cei dragi plecați la muncă departe de casă. Am văzut pe fețele unor oameni și lacrimi…
Cum e primit la moldoveni, fiecare ceată de colindător a fost răsplătită de conducerea raionului cu colaci uriași, dulciuri și cadou de preț. Au primit cadouri și toți expozanți târgului de Crăciun-2018.
Prin urmare, bravo organizatorilor, sărbătoarea a fost cu adevărat frumoasă și a reușit să aducă în sufletele creștinilor bucuria și lumină sacră de Crăciun. Dar există un singur regret – au fost prea puțini spectatori și vizitatori la târg. Chemarea organizatorilor și a fanfarei care a început să cânte mult mai înainte de deschiderea evenimentului n-a fost auzită de locuitorii urbei și a raionului. Omului îi poți lua ceva cu de-a sila, dar nu-i poți da forțat chiar și cel mai frumos lucru…
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”