La 15 ianuarie curent, lângă bustul lui Mihai Eminescu din parcul din preajma Consiliului raional, a venit lume multă – din oraş, dar şi din mai multe localităţi ale raionului. Printr-un scurt cuvânt introductiv dna Valentina Uţa, şefa direcţiei cultură, tineret, sport şi turism, a dat start unei acţiuni culturale inedite, oferind apoi microfonul dlui Nicolae Molozea, preşedintele raionului.
–Astăzi consemnăm aniversarea a 168-a de la naşterea marelui nostru poet Mihai Eminescu, geniul literaturii naţionale şi mondiale, poetul nepereche care a intrat pe drept cuvânt în istoria literaturii universale, a menţionat dl N. Molozea. Tot astăzi ţara noastră mai sărbătoreşte şi Ziua Naţională a Culturii, prilej cu care vă felicit din tot sufletul. Astăzi dăm startul activităţilor culturale din 2018, care este Anul European al Patrimoniului Cultural şi Anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. În agenda evenimentelor culturale ale Consiliului raional se regăsesc o suită de alte activităţi, cum ar fi: consemnarea a 150 de ani de la naşterea compozitorului şi profesorului, dirijorului de cor Mihail Berezovschi din s. Căplani, 135 de ani de la naşterea omului de stat, membrului primului parlament basarabean, Sfatului Ţării, ministrului Cultelor şi Artelor al României, publicistului şi istoricului literar Ştefan Ciobanu, originar din s. Talmaza, numele căruia îl poartă gimnaziul din satul de baştină, 345 de ani de la naşterea marelui savant enciclopedist, scriitorului şi domnitorului Dimitrie Cantemir, numele căruia îl poartă gimnaziul rus din or. Ştefan-Vodă etc. Aşa că vă doresc tuturor un an cultural trăit intens.
Apoi fu realizat acel concept inedit al consemnării aniversării zilei de naştere a lui M. Eminescu. Evenimentul s-a derulat în formula unui flash-mob, construit în baza declamării poeziei eminesciene „La Steaua”. Primul rând al cunoscutei poezii îl declamă o persoană, la al doilea rând – s-a mai adăugat un declamator, la al treilea – încă unul, aşa încât, până la urmă, mai toţi cei prezenţi s-au inclus în corul comun (pentru orice eventualitate au fost pregătite foi cu textul poeziei imprimat). A fost un emoţionant elogiu colectiv adus Luceafărului poeziei noastre.
Acţiunea a sfârşit prin depunerea de flori la bustul lui M. Eminescu.