Stimați concetățeni!
Am ajuns la finele anului 2021 – un moment când putem să aruncăm o privire asupra celor realizate. Însă înainte de toate, ţin să menționez că am avut un an în care am consolidat eforturile pentru a face față în continuare provocărilor perioadei pandemice, calamităților naturale. A fost, este și va rămâne prioritar recesiunea financiară, acordarea serviciilor de calitate în domeniile de sănătate, educației și social. Totodată acestea ne-au impus să întreprindem acțiuni pentru realizarea celor propuse, să demonstrăm că nu suntem indiferenți față de cetățeni, suntem în serviciul fiecăruia.
Aruncând o retrospectivă asupra fiecărui domeniu, am să dau prioritate celui agricol, deoarece este cunoscut că aceasta este o ramură importantă nu numai pentru Republica Moldova, ci și pentru raionul Ștefan Vodă. Ultimii ani, din care nu face excepție nici anul 2021, pentru sectorul agricol au fost complicați, plini de provocări, riscuri. Schimbările climatice, cât și specificul zonei de amplasare a raionului Ștefan Vodă, în ultimii ani își lasă profunda amprentă asupra dezvoltării acestui sector. Dar acest fapt stimulează producătorii locali să studieze experiența avansată a liderilor mondiali și să introducă noi tehnologii. Avem nevoie de revitalizarea sistemului de irigare, instalarea sistemului antigrindină, aplicarea tehnologiilor avansate și implementarea unui management eficient în domeniul agricol.
În ramura agricolă și industria prelucrătoare a raionului Ștefan Vodă au activat întotdeauna specialiști cu cele mai înalte calificări, bucurându-se de onoare și respectul binemeritat.
Și, totuși în aceste condiții, în ansamblu per raion în anul 2021, în toate tipurile de gospodării s-au produs aproximativ 86 mii 200 tone de cereale și leguminoase, floarea soarelui s-au produs 40 mii 800 tone, struguri circa 30 mii tone, fructe 160 mii tone, legume 23 mii tone, cartofi 12 mii tone, producție animalieră: carne 15 mii tone, lapte 9300 tone, producția de miere de albini 27 tone.
În învăţământ au fost efectuate lucrări de reparaţie și dotare a instituțiilor de educație. Tot anul curent un volum de lucrări au fost efectuate în instituţiile din medicină. În spitalul raional au continuat lucrările de reparație a secției reabilitare a IMSP ,,Spitalul raional Ștefan Vodă,,. Consiliul raional a elaborat proiectul „Reparația capitală a blocului'(B) din cadrul Instituliei Medico-Sanitare publice Spitalul raional Ștefan Vodă, în care sunt amplasate secția consultativă, maternitatea, secția obstetrico-ginecologică și laboratorul, cu efectuarea lucrărilor de termoizolare a pereților, construcția acoperișului șarpantă și reparația capitală pe interior cu replanaficarea încăperilor,, cu un cost estimativ de 16 milioane lei (MD). Avem încheiat acordul de finanțare cu Consiliul județean Brașov pentru implementarea proiectului Reparație capitală a blocului B al IMSP Spitalului raional Ștefan Vodă.
Pe parcursul lui 2021 am acordat o atenţie sporită stării drumurilor publice. Şi am obţinut indici îmbucurători. În total pe parcursul anului au fost valorificați circa 15.000.000 lei.
Nu a rămas fără atenţie nici domeniul culturii, deși pandemia cu SARS-Covid 19 a impus multe rigorii. Am reuşit în 2021 să organizăm acţiuni culturale care şi-au lăsat o amprentă pentru viitor.
Am încercat să exemplific doar o parte modestă din tot ce am făcut. Dar vreau să recunosc că sunt mândru că avem aşa oameni harnici, inteligenţi în raionul nostru. Mă bucur enorm că suntem în stare să depăşim orice situaţie de criză.
Țin să apreciez și echipa profesionistă de primari care au reuşit să consolideze societatea civilă pentru a implementa proiecte în diferite domenii. În anul ce pleacă cu susţinerea diferitor fonduri internaţionale s-au soluţionat probleme sociale.
Iar în pragul Anului Nou ce ne păşeşte, vin cu cele mai frumoase urări de bun augur, sănătate, prosperitate. Să avem parte de tot ce e mai bun. Iar bunul Dumnezeu să ne ocrotească de cele rele şi să ne binecuvânteze în cele bune.
Bineînţeles, am dori ca 2022 să fie un an cel puţin la nivelul lui 2021. Nu vreau să par excesiv de optimist, dar sper că anul care ne pășește pragul va fi unul deosebit, aş zice de cotitură. Sunt convins că în 2022 vom merge în continuare înainte şi vom face totul pentru ca viaţa noastră să devină mai bună şi mai frumoasă. Este cunoscut că sărbătorile de iarnă Crăciunul și Anul Nou leagă trecutul, prezentul și viitorul, vin cu vise și noi obiective. Ne aduc fericire, momente luminoase de bucurie, de comunicare cu familia și prietenii, oferindu-ne bună dispoziție și speranțe.
Sărbătorile de iarnă ne amintesc întotdeauna să trimitem un gând bun celor dragi, fie că sunt aproape de noi sau departe.
Stimați cetățeni și oaspeți ai raionului Ștefan Vodă, vă îndemn să lăsați anul care vine doar să înmulțească numărul schimbărilor fericite, la bătaia orologiului să aveți alături oameni dragi vouă, iar căldura vetrei familiei să atragă oaspeții bineveniți cu frumoasele colinde și plugușorul.
Magia momentului trecerii între ani și minunea nașterii Mântuitorului să încurajeze pe cei obosiți, să le zâmbească și să le dea căldură celor care sunt singuri.
Fie ca 2022 să intre în fiecare casă, în fiecare familie cu liniște, bunătate și dragoste, realizând toate visele și așteptările cele mai tăinuite! Vă doresc din suflet sănătate, pace și prosperitate Dumneavoastră și familiilor voastre, însoțite de tradiționalul La Mulți Ani!
Cu profund respect,
Vasile MAXIM, președintele raionului