Noutăți

Mesaj de felicitare

Două mari sărbători se întâlnesc de 9 mai – Ziua Victoriei şi Ziua Europei. Ambele au o importanţă enormă, dar şi fiecare semnificaţia ei. S-o începem cu cea care s-a produs mai înainte – la 9 mai 1945 – Ziua Victoriei asupra fascismului. Sunt 72 de ani de atunci – o viaţă de om. Se aud destul de des voci că ar trebui să nu mai punem atât de mult accent pe aspectele ce subliniază agresivitatea deosebit de crâncenă a acelui război. Şi motivele sunt bine argumentate: e cazul deja să părăsim tranşeele ce au despărţit Europa de Vest de cea de Est. Cu atât mai mult că poporul german şi-a asumat ororile şi urmările războiului. Germania de după război a plătit compensaţii de miliarde atât acelor state, cât şi persoanelor fizice. Iar poporul german a demonstrat prin modalităţi convingătoare că simte vina pentru ororile războiului, chiar dacă nu ei sunt cei care au dezlănţuit acel măcel distrugător. În genere, actualul popor german este foarte sensibil la tot ce se referă la fascism.

Fiind de o importanţă cu adevărat istorică, Victoria din 1945 nu este atribuită doar unui popor. Indiscutabil, greul şi cele mai mari jertfe în acel război le-a suportat Uniunea Sovietică. Dar fără participarea Statelor Unite ale Americii, Angliei, altor ţări ale Coaliţiei antihitleriste victoria nu putea fi realizată. Acum Uniunea Sovietică nu mai există, iar rolul de succesor al fostei ţări l-a preluat Rusia. Dar asta nu înseamnă că Victoria din 1945 nu aparţine şi Moldovei şi moldovenilor. Pentru că zeci şi sute de mii de feciori ai acestui meleag acum 70 şi ceva de ani în urmă au luptat pentru ca să vină ziua de 9 mai 1945, iar foarte mulţi dintre dânşii nu s-au mai întors acasă, în Moldova.

De aceea eu consider că Ziua Victoriei va fi sărbătorită încă mult timp – cât mai sunt în viaţă veteranii acelui război, feciorii şi nepoţii celor care au luptat pentru a veni Ziua Victoriei. La noi în raion au rămas în viaţă doar 10 veterani ai celui de-al doilea război mondial. Acum, în ajun de sărbătoare, mă închin până la pământ în faţa fiecăruia dintre cei 10 şi vă mulţumesc pentru că doar datorită vouă aveau să vină pe lume viitoarele generaţii.

Vă felicit din tot sufletul, dragi veterani ai războiului, cu prilejul acelei enorme, fără seamăn Victorii pe care aţi obţinut-o voi şi vă doresc cât mai multă sănătate şi să vă reţineţi cât mai mult printre cei dragi! Felicit de asemenea cu această mare sărbătoare văduvele de război, pe toţi acei rudele cărora au luptat sau au căzut în acel război ce a fost victorios, inclusiv pentru generaţiile de azi.

Iar 60 de ani în urmă, la Roma au fost puse bazele Uniunii Europene de astăzi. Ulterior s-a hotărât ca 9 mai să fie marcată şi ca Ziua Europei. Eu cred că este foarte multă semnificaţie în această coincidenţă – că ambele se sărbătoresc în aceeaşi zi – 9 mai. Pentru că noua Europă în mare parte îşi are originea în 9 mai 1945. Politicienii responsabili europeni, care pot fi numiţi părinţii noii Europe, au tras concluzii foarte profunde şi au creat pe bătrânul continent un complet alt stil de convieţuire. Iată că sunt peste 70 de ani de când în partea vestică a Europei este pace, lumea trăieşte cu alte valori, nivelul de trai a crescut enorm. Da, îşi are şi Europa problemele sale, au fost comise poate greşeli, dar ele nu au fost făcute în mod special şi pentru a aduce suferinţe locuitorilor Europei.

Şi pentru noi, pentru actuala guvernare Uniunea Europeană este modelul preferat, este, dacă doriţi, scopul nostru – de a fi parte componentă a acestei Europe cu chip uman, modernă şi cu valori adevărate. Poporul nostru, sunt sigur, merită un destin european.

Felicitări cu prilejul sărbătorii, Europă! Noi credem în viitorul tău benefic pentru europeni!

Nicolae MOLOZEA, preşedintele raionului