Noutăți

MESAJ DE FELICITARE

Tuturor credincioșilor, fie că sunt în țară sau în comunitățile diasporei, le transmit urările de a avea parte de sărbători binecuvântate, de bună înțelegere și prosperitate. În aceste momente avem nevoie mai mult ca oricând de credință și speranță pe care Lumina Învierii ni le insuflă. E o zi plină de evlavie și bucurie, o zi în care familiile noastre se întâlnesc la masa de sărbătoare, comunică, îi sună pe cei aflați departe și reînnoiesc legăturile pentru a-și spune unii altora ,,Hristos a înviat!,,.

Stimați concetățeni, trăim momente deloc ușoare, provocările prin care trecem în ultimii ani ne învață să fim generoși, ne învață cât de grea este responsabilitatea noastră pentru fiecare acțiune. Sfintele Paști aduc cu sine credință și bunătate, ne umplu inimile cu bucurie, speranță, dragoste față de cei apropiați, ne readuc la tradițiile spirituale ale creștinătății, tradiții seculare ale poporului nostru, care și astăzi stau la baza unității nostre.

În numele conducerii raionului și Consiliului Raional Ștefan Vodă vă adresez cele mai sincere felicitări cu prilejul Sfintelui Paști și Paștelui Blajinilor, dorindu-vă ca lumina divină și vestea preabună să vă aducă prosperitate, bunătate, fericire, sănătate, liniște caselor și familiilor tuturor, fie ca visele și urările de bine ale fiecăruia dintre noi să devină realitate prin binecuvântarea lui Dumnezeu. Fie ca lumina Învierii să ne călăuzească în acțiunile cotidiene, să ne inspire spre realizarea faptelor pentru binele comun.

Vă urez Paște fericit!

Hristos a înviat!

               Cu profund respect, 

                          Vasile MAXIM, președintele raionului