Două evenimente de incontestabilă importanţă istorică consemnăm la 9 mai – Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Există o opinie judicioasă pe care o împărtăşesc şi eu: unificarea, integrarea europeană este condiţionată în mare parte de concluziile corecte trase de pe urma acelui război şi a Victoriei.
A fost o Victorie foarte grea, o Victorie care a costat zeci de milioane de vieţi omeneşti. Nu poate să-şi atribuie nicio ţară Victoria doar sie. Victoria a aparţinut întregii Coaliţii antihitleriste, din care făcea parte Uniunea Sovietică, ţara în care au trăit mulţi dintre noi, Statele Unite ale Americii, Anglia, Franţa, Iugoslavia, România şi multe altele. Niciun război n-a cerut atâtea vieţi omeneşti, n-au fost distruse atâtea oraşe şi sate, nu s-au cheltuit sume de bani astronomice, care, dacă ar fi fost folosite în scopuri paşnice, ar fi condus la un mare progres al umanităţii.
Ne îndepărtăm tot mai mult de 9 mai 1945. Au trecut deja 73 de ani de atunci. Războiul acela a fost şi continuă să fie studiat de savanţi, istorici, specialişti în materie militară. Tot mai multe voci se aud că ar trebui să uităm de acel groaznic război care este o enormă pată de ruşine pe toată umanitatea. În momentul actual presupun şi eu că în loc de paradele militare de 9 mai în întreaga URSS, la care se cheltuiau sume uriaşe mai mult pentru a demonstra „muşchii militari”, mai bine erau îndreptaţi banii pentru a îmbunătăţi viaţa veteranilor acelui război straşnic. Pentru că e cunoscut că mulţi veterani întorşi din război, inclusiv răniţi, schilodiţi n-au prea beneficiat de multă grijă din partea statului.
Se aud şi alte voci: să nu mai marcăm deloc Ziua Victoriei. Iată asta eu nu o accept categoric. Nu de dragul de a rosti numele generalilor şi a mareşalilor, ci pentru a ne manifesta profundul respect pentru soldatul de rând sau sergentul, plecat la acel război de pe plaiul nostru. În tot raionul au rămas doar 9 veterani ai acelui război mondial, doar 9 văduve de război şi la fel de puține persoane care au muncit eroic în spatele frontului. Avem sate, şi-s multe, în care nu a rămas în viaţă niciun veteran al celui de-al Doilea Război Mondial. Cred cu fermitate că se vor găsi în toate localităţile raionului şi dorinţă, şi surse financiare pentru a le exprima recunoştinţa veteranilor de război, văduvelor, lucrătorilor din spatele frontului.
Vă adresez anume vouă sincere şi călduroase felicitări cu prilejul Zilei Victoriei şi mă închin până la pământ în faţa d-voastră!
Uniunea Europeană, după cum spuneam, este rodul unor analize profunde politice, economice, sociale, militare etc. S-au găsit minţi lucide, care au înţeles că de la începutul sec. XX până în 1945 în Europa au murit în războaie 100 milioane de oameni şi pe această cale nu se mai poate merge – Europa trebuie unificată. Astfel, în 1950, la propunerea Franţei, apăru comunitatea cărbunelui şi oţelului, care prevedea producerea acestor motoare ale industriei, dar şi un plan de creare a unei federaţii europene. Iar unul din scopurile principale era să facă războiul imposibil pe teritoriul Europei. Apoi la această comunitate au aderat Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, care au semnat Tratatul de la Paris din 1951. Urmă în 1992 Tratatul de la Maastricht, în urma căruia se născu Uniunea Europeană în forma ei actuală – cu zonă Schengen de circulaţie, cu moneda euro, cu cetăţenia europeană, cu circulaţia liberă a bunurilor şi serviciilor.
Ultimul deceniu al sec. XX şi primul deceniu din veacul XXI au fost o perioadă înfloritoare pentru Uniunea Europeană, care a devenit cea mai mare forţă economică din lume, ce depăşea SUA şi China. Acum Uniunea Europeană se confruntă cu anumite probleme, de care este conştientă. Dar să nu uităm că UE s-a format într-o situaţie cu mult mai dificilă în anul 1950, însă a depăşit toate greutăţile şi a prosperat. Acum, la iniţiativa Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, ţările cele mai dezvoltate ale Europei lucrează asupra unui concept de reînnoire radicală a Uniunii Europene. Spun asta îndeosebi pentru eurosceptici.
Uniunea Europeană, în mod categoric, este direcţia primordială spre care merge Republica Moldova. Acolo ne aşteaptă progresul, bunăstarea, încrederea în ziua de mâine – doar cu o condiţie, noi, ţara noastră, trebuie să parcurgem partea noastră de drum pentru a deveni membri cu drepturi egale în marea familie europeană.
Felicit toţi locuitorii raionului nostru cu prilejul Zilei Europei!
Nicolae MOLOZEA, președintele raionului