Iată-ne ajunşi din nou, cu voia Domnului, în ajunul înălţătoarelor sărbători – Paştele şi Paştele Blajinilor. Sunt cele mai mari sărbători ale creștinătății, sunt cele mai iubite, mai purificatoare şi dătătoare de lecţii deosebite de spirit ortodox. Sunt sărbători care ne marchează din copilărie. Şi pentru că suntem o ţară covârşitor creştin-ortodoxă, pot să-mi exprim încrederea că majoritatea din noi, fiind copii, aşteptam cu sufletul la gură aceste mari sărbători. Am trecut atunci şi lecţia Postului Mare şi ne-am învăţat, pe putinţa vârstei noastre, să ne reţinem – nu doar în mâncare, dar şi în comportament să fim mai stăpâniţi, şi Sfânta Cruce să o facem mai des. Îi invidiam cu cea mai albă, inofensivă invidie pe copiii care se duceau, de mânuţă cu părinţii, la biserică şi se rugau. Pentru că, din păcate, pe vremuri în puţine sate bisericile erau cu uşile deschise. Asta acum toţi au posibilitatea să vină la biserică – dorinţă de-ar fi.
Lecţiile celea din copilărie de dinainte de Sfintele Paşti, cred, s-au întipărit în memoria mai tuturor. Pentru că părinţii aveau grijă să ne pregătească de un eveniment deosebit, care se întâmpla doar o dată în an – când ne bucuram din nou şi din nou de învierea Domnului nostru Isus Hristos. Aşa se bucură credincioşii în fiecare an de peste 2000 de ani. Şi e creştineşte să trecem prin bucuria asta fără seamăn totdeauna. Curaţi, în hăinuţe noi, dacă aveau posibilitatea asta părinţii, mergeau copiii cu mamă şi tată, bunelul şi bunica la slujba de Mare Sărbătoare, salutându-i cu cuvinte deosebite pe cei care-i întâmpinau: „Hristos a înviat!” Iar ei răspundeau cu aceeaşi bunăvoinţă şi bucurie: „Adevărat a înviat!”
Nu întâmplător vorbesc atât despre senzaţiile, încărcătura sufletească pe care am primit-o în copilărie anume de Sfintele Paşti. Pentru că în opinia mea, ceea ce am primit atunci ca copii drept moştenire sufletească de la părinţi majoritatea din noi am transmis-o copiilor noştri deja. Ştiu cu siguranţă că vârstnicii de astăzi răspund cu aceeaşi bunăvoinţă şi bucurie când sunt salutaţi deja de copiii semenilor noştri cu acest minunat „Hristos a înviat!” Şi ne dorim cu toţii ca ştafeta asta a credinţei să nu se piardă niciodată. Asta înseamnă că se pierde credinţa. Viaţa fără Credinţă însă nu are rost…
Peste o săptămână după Sfintele Paşti vom pleca cu toţii la cimitire – pentru că va fi Paştele Blajinilor şi-i vom pomeni pe cei care ne-au dat viaţă, pe rude şi apropiaţii ce ne-au fost dragi în timpul vieţii, iar acum sunt în lumea celor drepţi. Nu e recomandabil să venim cu mari cadouri. Oricine a fost în biserică ştie că de Paştele Blajinilor nu contează asta. Lângă mormânt trebuie să sărutăm crucea, să pronunţăm „Hristos a înviat!”, să-i pomenim cu căldură şi să ne rugăm pentru cei răposaţi. Orice credincios, chiar şi unul mai puţin versat ştie că e de datoria noastră, a celor vii, să nu uităm de cei răposaţi, să-i pomenim cu o vorbă bună, de recunoştinţă.
Vă felicit pe toţi, stimaţi locuitori ai raionului nostru, cu prilejul acestor două mari, dar fără seamăn sărbători – Paştele şi Paştele Blajinilor – şi vă doresc să aveţi cât mai multă lumină creştină în suflet, să fiţi sănătoşi, să aveţi parte de bucurii lumeşti cuviincioase şi să nu-i uitaţi niciodată pe cei cărora le datorăm viaţa sau ne-au fost dragi, acum ei aflându-se în lumea celor drepţi, şi să păstrăm creştinul din noi fiecare!
Hristos a înviat!
Nicolae MOLOZEA, președintele raionului