36 de copii din centrul pentru copii în situații de risc și centrul pentru copii și adolescenți cu dizabilități din or. Ștefan Vodă au trăit clipe frumoase și vesele alături de Moș Crăciun, Crăciunița, clovnul vesel și purcelușul, simbolul anului 2019. E vorba de matineu de Crăciun și Anul Nou organizat în comun de către colaboratorii centrelor. Evenimentul, tradițional, a avut loc în sala de festivități a școlii de arte „Maria Bieșu”. Au fost prezenți la această serbare președintele raionului, dl Nicolae Molozea, vicepreședintele, dl Vasile Gherman, dna Aurica Cebotari, părinții copiilor cu dizabilități care s-au bucurat mult pentru odraslele lor care au participat, în măsura posibilităților, în jocuri vesele, au dansat cu toții, au recitit poezii și au cântat colinde de Crăciun.
Dl Nicolae Molozea, președintele raionului, a felicitat copii, părinții și angajații centrelor cu sărbătorile de iarnă, dorindu-le un an fericit și mai bogat în realizări frumoase. Întrebați, cum se simt în centre, copiii au răspuns într-un glas „Bine-e!” Consiliul raional, a menționat președintele raionului, a făcut și va face și în continuare tot ce e posibil pentru a crea pentru copii cele mai bune condiții de viață și educație.
Deși vârstă copiilor și capacitățile fizice și mintale erau diferite, fiecare s-a simțit bine la această sărbătoare, deoarece organizatorii s-au străduit să-i includă în diferite activități, ca fiecare să-și demonstreze abilitățile și să fie aplaudat de public.
Câtă răbdare, câte eforturi au depus angajații centrelor pentru a organiza pentru copii această sărbătoare frumoasă! Acești oameni cu adevărat sunt deosebiți: dragostea și grija față de copii cu soarta vitregă se simțea în fiecare cuvânt, în fiecare mișcare ale adulților. Și totuși, un copil întrebat despre dorința lui cea mai mare, a răspuns „Vreau să mă întorc acasă!”…
Două ore au zburat ca două clipe. Finalul sărbătorii a fost pe placul tuturora: Moș Crăciun și Crăciunița au împărțit cadourile: dulciuri în cutie-purceluș.
Sărbători fericite!